13 octombrie 2009

Despre o altă Paraschiva...

Poate că s-ar fi cuvenit astăzi să scriu ceva despre viaţa Cuvioasei Paraschiva, dar m-am gândit că n-o să pot scrie nimic mai mult decât ceea ce s-a scris deja pe alte bloguri sau site-uri. O mărturie personală despre Sfânta nu am, ultima dată am fost la Iaşi acum vreo cinci ani...
Astăzi m-am gândit foarte mult la bunica mea din partea tatălui. Purta numele Cuvioasei... Am cunoscut-o foarte puţin. A murit când aveam vreo patru ani, dar o port vie în suflet. Cred că dacă ar fi trăit mai mult şi aş fi cunoscut-o mai bine, aş fi ţinut foarte mult la ea. Cu toate că a trecut ceva timp de când s-a mutat la Domnul, tata de multe ori îşi aminteşte de mama sa. Aşa am reuşit să-mi fac în minte un portret al ei: din relatările tatălui şi poveştile fraţilor mai mari care au cunoscut-o mai bine. Bunica mea, Paraschiva, mama-mare (cum o numeau nepoţii) s-a născut cu puţin timp înainte de începerea primului război mondial. Până la vârsta de 17 ani a stat la mănăstire, unde stareţă era una din mătuşile sale. După această vârstă, văzând stareţa că Paraschiva este înclinată mai mult spre viaţa de famile o trimite acasă spre a se căsători. Se căsătoreşte aşadar cu un consătean, Dumitru, dobândind astfel 5 copii. În timpul celui de-al doilea război mondial bunicul este luat pe front. Tata îşi aminteşte că bunica, împreună cu alte femei din sat, mergea în fiecare noapte la Schitul Foltea (aflat într-o pădure, la 3 km de sat) unde se rugau şi aprindeau lumânări pentru ca bărbaţii lor să se întoarcă sănătoşi de pe front. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a întors şi bunicul (încălţat într-un picior cu o opincă şi în celălat cu o cizmă nemţească, moment evocat de multe ori de tatăl meu). Pravila de rugăciune dobândită în mănăstire a păstrat-o toată viaţa. Îmi povestea tata că atunci când se aşeza la rugăciune, încuia poarta şi nu deschidea până nu termina, indiferent cine ar fi bătut la poartă. Citea din Ceaslovul cu litere chirilice (singurul lucru pe care îl păstrez din casa bunicii), din Psaltire şi făcea multe metanii. De multe ori surorile mele erau lăsate în grija bunicii atunci când părinţii plecau din localitate. Întoatdeauna le punea să facă metanii şi să se roage şi abia pe urmă primeau dulceţuri şi bunătăţi. Este de prisos să spun că postea toate posturile, mergea regulat la biserică (ajungând întotdeauna înaintea preotului şi cântând la strană), făcea milostenie după puteri şi uneori puţin mai mult...
Deşi eram foarte mică îmi amintesc că îmi era drag să merg la ea. Plecam uneori singură de acasă şi mergeam la mama-mare. Era bolnavă, stătea în pat. Se bucura să mă vadă. Îmi citea rugăciuni sau din Sfânta Scriptură şi îmi vorbea de Dumnezeu (atât cât se putea vorbi cu un copil de patru ani). M-a învăţat "Tatăl nostru" şi mă punea să-l repet să vadă dacă nu l-am uitat de data trecută...
Nu îmi mai amintesc slujba de înmormânatare. Eram prea mică şi de obicei tind să păstrez în amintire lucrurile frumoase.
Nu am mai fost de mult pe la mormântul ei. Anul trecut de Sfânta Paraschiva mi-am propus să merg să aprind măcar o lumânare, dar n-am reuşit. Se pare că nici anul acesta... O să aprind mâine, la biserică...

Odihneşte-o, Doamne, cu Drepţii!


4 comentarii:

Iuliana spunea...

Dumnezeu s-o odihneasca!Iar semintele pe care le-a semanat in pamantul inimilor celor dragi ei sa rodeasca, spre slava lui Dumnezeu!

Alexut spunea...

Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Cata credinta, Doamne!
Schitul Foltea... ce frumos e acolo, imi e dor sa merg...
Cuvioasa Maica Parascheva sa va ocroteasca!

Alina spunea...

Domnezeu s-o odihneasca!
Foarte frumos si din pacate din ce in ce mai rar asa o traire ortodoxa...

Anonim spunea...

ortodoxia dreapta credintachatroll.................un chat pe teme ortodoxe