29 octombrie 2009

Părintele Teofil


De astăzi mai avem un rugător în cer pentru noi: Părintele Teofil Părăian s-a mutat la Domnul!
Pot spune că am ajuns să iubesc Ortodoxia datorită cărţilor şi conferinţelor Sfinţiei Sale. Eram în clasa a X-a când l-am descoperit şi îmi amintesc că devoram fiecare carte de-a sa care-mi pica în mână (prin bunăvoinţa profesorului meu de religie). Nu-mi venea să cred cât de naturală mi se descria credinţa în care mă născusem dar despre care nu ştiam mai nimic. Nu cred că am citit atunci vreo carte de-a Părintelui care să nu-mi pară adresată direct mie şi asta m-a făcut să-l îndrăgesc. Apoi conferinţele din Postul Paştelui de la Casa de Cultură din Alba Iulia... Părintele era nelipsit!
M-am apucat să răsfoiesc caietul meu cu citate extrase din lecturile din timpul liceului.
"Veniţi de luaţi bucurie":
* Întâi e datoria şi după aceea bucuria.
* În prietenie e ca şi în vasele comunicante: fiecare oferă şi fiecare primeşte. Primeşte ce i se dă şi oferă ceea ce are.
* Aproapele nostru poate fi şi cineva foarte departe de noi spaţial, dar pe care-l purtăm în noi prin iubire.
*Când facem un bine cuiva îl ducem în faţa Domnului Hristos prin ceea ce facem noi pentru el.
*Dacă ai credinţă biruieşti şi-l ajuţi şi pe altul să biruiască.
*Dacă cerul e unde e Domnul Hristos înseamnă că cerul e pretutindenea.
* Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt  şi nu se naşte patimă fără gând. De aceea trebuie să-ţi faci rânduială în minte ca să-ţi poţi face rânduială în viaţă.
*Cine nu-şi vede păcatele încă n-a văzut ceea ce trebuia să vadă.
"Prescuri pentru cuminecături":
*Cine are tinereţe cinstită poate nădăjdui la bătrâneţe fericită.
*Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc.
*A te ţine de o singură faptă bună înseamnă a zidi un singur perete şi nu o casă întreagă.
*Eşti dator să te iubeşti pe tine însuţi şi măsura aceasta este şi măsura iubirii faţă de aproapele.
*Dacă taci pentru Dumnezeu e bine să taci şi dacă vorbeşti pentru Dumnezeu e bine să vorbeşti.
*Nimeni nu poate sări peste umbra lui, când sari, sari cu umbră cu tot.
*Păcatul cel mai mare e păcatul pe care-l ai.
"Gânduri bune pentru gânduri bune"
*Dumnezeu e dispus şi se bucură să primescă pe oricine, cu condiţia, însă, să ducă o viaţă pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu.
*Toată vremea vieţii noastre trebuie să fie o liturghie.
*Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie e pregătirea pentru o viaţă întreagă.

*Noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz nu la măsurile la cre ni se cere să avem iubire faţă de oameni.
*Când iubeşti pe cineva,adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa sa.
*Cine nu-L are pe Domnul Hristos ca Învăţător nu-L poate avea nici ca Mântuitor.
"Darurile Învierii":
* Aşa cum dintr-o lumânare se pot aprinde mai multe lumânări fără ca flacăra luminii să scadă, tot aşa este şi cu cuvântul: îl spui şi se înmulţeşte, fără ca la tine să se împuţineze, iar la cei care îl aud este lucrător.
*A nu avea credinţă înseamnă a nu fi pe calea iubirii.
*Dacă în inima ta Dumnezeu nu e pe primul loc, nu e pe nici unul.
*Este suficient loc pentru oameni buni în această lume.
*Smerenia este un har fără de nume pe care-l cunoaşte numai cel care-l are.

Dumnezeu să-l odihnească cu Drepţii!

27 octombrie 2009

Minuni săvârşite de Sf Dimitrie cel Nou

Navigând azi pe diverse site-uri şi bloguri ortodoxe am găsit pe Război întru cuvânt câteva minuni săvârşite de Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou. Le postez şi eu aici, să fie celor care vor citi spre întărire duhovnicească.
“În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios care participa regulat la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul ca să se închine, umblând în cârje. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte, şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea făcea el acolo în felul lui, şi …minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de minune. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i totul preotului slujitor de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu şi a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.
* * *
O doctoriţă de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu, a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni, i-a spus:
„Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună!”
Ea şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.
* * *
Dimitrie Basarabov 
Stela, o creştină credincioasă, venea zilnic la Catedrala Patriarhală şi se închina la sfintele moaşte. Avea însă o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la unul din duhovnicii de acolo, părintele Antim, care mărturiseşte: „Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna“. Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi părintele o vede pe Stela cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat un ceas rugându-se Sfântului. Apoi s-a ridicat, venind la acel părinte cu bucurie mare în suflet. Atâta i-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, şi toţi o pot auzi cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe.„avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”. Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. Părintele a explicat că „avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”.
***
În 2004, la unul din duhovnicii Catedralei, părintele Dimitrie, a venit un om în jur de 30-35 de ani şi care i-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Spunea că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.
Când a ajuns la Catedrală, omul era bolnav, avea o semiparalizie. Duhovnicul i-a spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Omului i-a venit foarte greu, nu mai avea aceleaşi „pârghii” pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.
***
O doamnă în jur de 40 de ani era revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la unul din duhovnicii de la Patriarhie, i-a spus, ascunzând fapta sa: „Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor“. Acesta i-a făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-a explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci femeia a strigat: „Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile!”. Apoi s-a vindecat.

26 octombrie 2009

Sfântul Dimitrie şi lecţia lui Nestor

Dintre multele minuni săvârşite de Sfântul Mucenic Dimitrie cel mai mult m-a impresionat cea pe care Sfântul a făcut-o cu tânărul Nestor. Poate pentru mulţi această întâmplare nici măcar nu are aura unei minuni... Poate vindecările nenumărate săvârşite de moaştele Sfântului sau ajutorul trimis lui Leontie par mai importante, dar pe mine ceea ce s-a petrecut cu Nestor m-a uimit din mai multe motive. În primul rând minunea s-a întâmplat cât timp Dimitrie era încă în viaţă (închis în temniţă). La prima vedere el nu a făcut ceva ieşit din comun, doar l-a încurajat pe acest tânăr. Însă încurajarea nu se reduce la o simplă bătaie amicală pe spate sau o strângere bărbătească de mână. Nu! Dimitrie îl înseamnă pe Nestor cu semnul Sfintei Cruci şi numai astfel îl trimite la luptă. Un alt aspect ce reiese din această întâmplare este râvna tânărului Nestor de a stârpi răul. În fond, el nu fusese provocat la luptă. Putea foarte bine să stea în banca lui şi să îţi trăiască mai departe viaţa. Dar conştiinţa morală din el nu a îngăduit acest lucru. Deşi nu era încă creştin, a fost mişcat poate de îndrăzneala lui Dimitrie de a-l înfrunta pe împărat şi a simţit că în spatele unei asemenea îndrăzneli se ascunde o Taină, aşa că nu a pregretat în a săvârşi la rândul său o faptă plină de îndrăzneală. Odată cu confruntarea avută cu Lie, Nestor nu a câştigat doar biruinţa în luptă ci şi statutul de creştin chemându-L în ajutorul său pe "Dumnezeu lui Dimitrie.", iar mai departe... a dobândit cel mai de preţ dat: cununa muceniciei.


Să încercăm să nu rămânem reci în faţa unor astfel de minuni!

21 octombrie 2009

Sfinţii prăznuiţi astăzi

Astăzi Biserica Ortodoxă i-a prăznuit pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Oprea din Sălişte, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!
Un articol despre aceşti Sfinţi puteţi citi aici.

18 octombrie 2009

Aduceri aminte...

Am plecat pentru prima dată la o mănăstire pentru mai multe zile după prima sesiune a anului I de facultate, împreună cu o prietenă foarte bună. Ne-am hotărât să mergem la Mănăstirea Strungari unde cunoşteam o măicuţă. Zis şi făcut. Pentru că nu prea existau legături, tata s-a lăsat înduplecat şi ne dus cu maşina. Au fost patru zile liniştite, departe de vacarmul oraşului, departe de televizor, calculator şi chiar telefon. La întoarcere, pentru că nu ne hotărâsem exact cât vom sta, am decis să ne descurcăm pe cont propriu. Auzisem că există un autobus Strungari- Sebeş şi din Sebeş era uşor să ajungem la Sibiu. Pentru că la Pangar nu s-a deschis deloc în timpul cât am stat noi acolo, am rugat-o pe sora care avea această ascultare să ne deschidă  ca să cumpărăm şi noi câteva cărţi şi icoane. Ştiam că autobusul pleacă la 10.00, dar parcă nu ne puteam hotărî ce să cumpărăm... Sora E. era şi ea foarte liniştită în privinţa noastră: "O să vă ajute Maica Domnului să ajungeţi cu bine la Sibiu, să vă rugaţi ei şi totul o să fie bine". Am plecat într-un sfârşit din curtea mănăstirii îndreptându-ne spre locul de unde trebuia să luăm maşina. Pe drum (ca în orice sat) - plin  de câini care altădată ne-ar fi înspăimântat. Acum ştiam că ne aflăm sub ocrotirea Maicii Domnului. Am ajuns, dar autobusul nu era acolo aşa cum ne aşteptam. Întârziasem câteva minute. Localnicii spuneau că a plecat... Şi totuşi nu eram deloc deznădăjduite. În cel mai rău caz puteam să ne întoarcem la mănăsire şi să mai dormim o noapte acolo. Dar ceva ne făcea să mai aşteptăm. Ne-am gândit chiar că poate vom găsi o ocazie până în şoseaua naţională şi de acolo ne va fi mai uşor să ne descurcăm. Iată că opreşte o maşină - părea un microbuz de marfă, sau aşa ceva. Şoferul ne întreabă dacă vrem să urcăm. Întrebăm la rândul nostru până unde ne poate duce. Nu primim nici un răspuns. În schimb, din dreapta şoferului se aude un glas aspru, dar totodată glumeţ: "De unde veniţi, mă tată?". "De la Strungari, Părinte", răspund eu. "Şi v-a dat Părintele Inochentie bani de drum?", "Ne-a dat,Părinte, ne-a dat", răspund, ştiind la ce fel de bani se referă  (binecuvântarea de drum). "Urcaţi, măi, în maşină, ce mai staţi." Am urcat, deşi nu ni se spusese încotro mergem. Pe drum nimeni nu ne întreabă unde mergem. Nici noi nu am zis nimic. Mă gândeam că dacă maşina o va lua spre Hunedoara îl voi ruga pe şofer să oprească şi vom coborî în drumul naţional. Părintele părea foarte vesel: "Şi ..., mergeţi acasă să vă pregătiţi bagajele? , "Ce bagaje, Părinte?", "Cum, ce bagaje, păi nu veniţi la mănăstire?". E drept că mă gândisem şi la aşa ceva (ca orice studentă la Teologie, cred), dar nu eram nici pe departe hotărâtă sau pregătită. Între timp, şoferul se interesase unde vrem să mergem şi i-am spus că la Sebeş. Acesta era şi traseul lor. Am ajuns în Sebeş, Părintele a intrat la nişte credincioşi, dar ne-a rugat să rămânem în maşină. Nu am zis nimic, l-am aşteptat, deşi am fi putut coborî şi să ne vedem mai departe de drum. După vreun sfert de oră se întoarce şi Părintele. "Ei, ce faceţi, veniţi cu noi?", "Dar unde mergeţi, Părinte?"(mă gândeam că merg la vreo mănăstire şi credea că suntem interesate), "La Sibiu, unde să mergem?!", "Venim, Părinte, la Sibiu mergem şi noi". Ce bucurie! Maica Domnului chiar se îngrijise de noi. Şi încă cum?! Era o plăcere să călătorim alături de Părintele Ioan de la Afteia. Ne-a transmis atâta bună dispoziţie... şi în plus, cred că nu mai e nevoie să precizez, am călătorit pe gratis!
Mi-am amintit de acest episod aseară. N-am mai fost la Strungari,din acea iarnă, deşi ne-am propus de mai multe ori. Nu am mai vorbit nici cu maica de acolo. Poate nici nu mă va mai recunoaşte...


14 octombrie 2009

Miercurea fără cuvinte: a venit toamna...

Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.


13 octombrie 2009

Despre o altă Paraschiva...

Poate că s-ar fi cuvenit astăzi să scriu ceva despre viaţa Cuvioasei Paraschiva, dar m-am gândit că n-o să pot scrie nimic mai mult decât ceea ce s-a scris deja pe alte bloguri sau site-uri. O mărturie personală despre Sfânta nu am, ultima dată am fost la Iaşi acum vreo cinci ani...
Astăzi m-am gândit foarte mult la bunica mea din partea tatălui. Purta numele Cuvioasei... Am cunoscut-o foarte puţin. A murit când aveam vreo patru ani, dar o port vie în suflet. Cred că dacă ar fi trăit mai mult şi aş fi cunoscut-o mai bine, aş fi ţinut foarte mult la ea. Cu toate că a trecut ceva timp de când s-a mutat la Domnul, tata de multe ori îşi aminteşte de mama sa. Aşa am reuşit să-mi fac în minte un portret al ei: din relatările tatălui şi poveştile fraţilor mai mari care au cunoscut-o mai bine. Bunica mea, Paraschiva, mama-mare (cum o numeau nepoţii) s-a născut cu puţin timp înainte de începerea primului război mondial. Până la vârsta de 17 ani a stat la mănăstire, unde stareţă era una din mătuşile sale. După această vârstă, văzând stareţa că Paraschiva este înclinată mai mult spre viaţa de famile o trimite acasă spre a se căsători. Se căsătoreşte aşadar cu un consătean, Dumitru, dobândind astfel 5 copii. În timpul celui de-al doilea război mondial bunicul este luat pe front. Tata îşi aminteşte că bunica, împreună cu alte femei din sat, mergea în fiecare noapte la Schitul Foltea (aflat într-o pădure, la 3 km de sat) unde se rugau şi aprindeau lumânări pentru ca bărbaţii lor să se întoarcă sănătoşi de pe front. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a întors şi bunicul (încălţat într-un picior cu o opincă şi în celălat cu o cizmă nemţească, moment evocat de multe ori de tatăl meu). Pravila de rugăciune dobândită în mănăstire a păstrat-o toată viaţa. Îmi povestea tata că atunci când se aşeza la rugăciune, încuia poarta şi nu deschidea până nu termina, indiferent cine ar fi bătut la poartă. Citea din Ceaslovul cu litere chirilice (singurul lucru pe care îl păstrez din casa bunicii), din Psaltire şi făcea multe metanii. De multe ori surorile mele erau lăsate în grija bunicii atunci când părinţii plecau din localitate. Întoatdeauna le punea să facă metanii şi să se roage şi abia pe urmă primeau dulceţuri şi bunătăţi. Este de prisos să spun că postea toate posturile, mergea regulat la biserică (ajungând întotdeauna înaintea preotului şi cântând la strană), făcea milostenie după puteri şi uneori puţin mai mult...
Deşi eram foarte mică îmi amintesc că îmi era drag să merg la ea. Plecam uneori singură de acasă şi mergeam la mama-mare. Era bolnavă, stătea în pat. Se bucura să mă vadă. Îmi citea rugăciuni sau din Sfânta Scriptură şi îmi vorbea de Dumnezeu (atât cât se putea vorbi cu un copil de patru ani). M-a învăţat "Tatăl nostru" şi mă punea să-l repet să vadă dacă nu l-am uitat de data trecută...
Nu îmi mai amintesc slujba de înmormânatare. Eram prea mică şi de obicei tind să păstrez în amintire lucrurile frumoase.
Nu am mai fost de mult pe la mormântul ei. Anul trecut de Sfânta Paraschiva mi-am propus să merg să aprind măcar o lumânare, dar n-am reuşit. Se pare că nici anul acesta... O să aprind mâine, la biserică...

Odihneşte-o, Doamne, cu Drepţii!


11 octombrie 2009

Gânduri pe marginea unei lecturi


Aşa cum am scris în ultima postare acum câteva zile, printre cărţile cumpărate de la târgul de carte religioasă s-a numărat şi "Două milioane de kilometri în căutarea adevărului". Pentru că citesc întotdeauna cu drag cărţile autobiografice (mai ales dacă în ele este prezentată o convertire) m-am gândit să las puţin deoparte cartea pe care o începusem săptămâna trecută (şi pe care dealtfel o mai citisem de trei ori!) şi să o răsfoiesc pe aceasta, care era "caldă" în biblioteca noastră. Trebuie să recunosc că două zile nu am putut-o lăsa din mână astfel încât ieri am reuşit să o termin. Cartea mi-a lăsat o puternică impresie, deşi tema ei nu reprezenta ceva nou pentru mine. Dimpotrivă, după primele capitole aveam impresia că povestea este aceeaşi cu cea din "Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie" pe care o citisem acum vreo trei ani. Dar, totuşi, ceva era diferit. N-aş fi putut spune ce... În prima parte a cărţii am simţiti multă compasiune faţă de Klaus. Mi se părea parcă şi mie nedrept ca cineva să sufere atât de mult din partea celor apropiaţi, iar partea cu cei şapte ani în care a trebuit să îndure tot felul de înjosiri de la o persoană care practic ar fi trebuit să-i tămăduiască rănile m-a revoltat cumplit şi poate că i-am şi dat dreptate în privinţa urii pe care o nutrea împotriva clerului (mai ales că, aşa cum mărturiseşte, acel preot nu a fost sigurul pe care l-a întâlnit având un asemenea comportament). Am încercat să mă pun în pielea pesonajului, dar nu am reuşit. Totuşi, spre sfârşitul primei părţi lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. M-am bucurat sincer pentru izbânda Mântuitorului în viaţa lui Klaus. De fapt cel mai mult m-am bucurat pentru că mi-am dat seama că niciodată nu e prea târziu să te întorci din rătăcire: Dumnezeu întotdeauna te va primi cu braţele deschise. Mai mult decât atât, te va copleşi cu daruri peste daruri. Nu degeaba într-una din pildele rostite de Mântuitorul ucenicilor săi vorbeşte depre întoarcerea fiului risipitor şi îl arată pe tatăl acestuia jerfind cel mai gras viţel şi dăruindu-i celui până nu demult rătăcit inelul iertării şi al dragostei sale.
Trebuie să recunosc că nu mi s-a părut deloc uşoară această carte, şi mă refer aici strict la cea de-a doua parte. Poate că m-aş fi smintit de naturaleţea cu care este prezentat Protestantismul şi aş fi tins să concluzionez că în fond toate religiile creştine sunt "bune" atâta timp cât în centrul lor stă Mântuitorul Iisus Hristos. Dar apoi, citind despre primele convorbiri ale lui Klaus cu Părintele Sofronie am înţeles: trecerea lui Klaus prin protestantism a fost benefică atâta timp cât în această religie l-a întâlnit pe Hristos. Cu siguranţă că dacă ar fi ajuns "din prima" la Ortodoxie L-ar fi întâlnit aici, dar acest lucru ar fi fost mai anevoios întrucât credinţa ortodoxă, spre deosebire de cea protestantă, nu se ascunde după cuvinte frumoase, promisiuni ale Paradisului trăit aici şi acum şi continuat în viaţa viitoare, cântece care îţi fac sufletul să vibreze etc. În Ortodoxie lucrurile sunt mai serioase (am fost tentată să scriu "par mai serioase", dar mi-am dat seama că nu este doar o părere ci o certitudine). Aşa cum recunoaşte şi Klaus, în Ortodoxie mai mult decât în alte religii, Hristos ne îndeamnă să ne luăm fiecare Crucea şi astfel să-L urmăm. Bineînţeles că nu ne lasă singuri (cum am putea să facem chiar şi numai un pas fără să ne clătinăm sub povara acesteia, dacă nu ar păşi El alături de noi ridicându-ne Crucea la fiecare poticnire sau oprire de-a noastră?!).
Concluziile? Mi-a plăcut cartea (dovadă că am şi citit-o aşa de repede), dar cred că nu este suficient. Cred că autorul unei astfel de cărţi are aşteptări mai mari decât a se face cunoscut şi plăcut. Cred că o astfel de carte ar trebui să schimbe ceva în sufletul celui care o citeşte. Dar asta se va vedea cu timpul...

P.S. Aş dori ca cei care au citit "Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului" să lase la comentarii impresiile pe care această carte le-a produs.

9 octombrie 2009

Ce am cumpărat de la târg...

Aşa cum anunţam zilele trecute pe blog, Sibiul găzduieşte săptămâna aceasta cea de-a X-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă. Am trecut şi noi ieri prin holul Bibliotecii Astra şi bineînţeles că nu ne-am întors acasă cu mâinile goale. Am cumpărat de la editura Egumeniţa "Sfaturi înţelepte" a Sfântului Teofan Zăvorâtul, "Familie de mucenici" (viaţa Sfinţilor Mucenici ai Rusiei Ţarul Nicolae al II-lea Romanov, Ţarina Alexandra şi Ducesa Elisabeta Feodorovna + Acatistul Sfinţilor Ţari Mucenici ) de Rodica Pătcaş, şi "Credinţa" a Sfântului Ioan Gură de Aur. De la standul editurii Oastei Domnului am luat "Două milioane de kilometri în căutarea adevărului" de Klaus Kenneth (o carte pe care vroiam de mult să o citesc, la recomandarea unei prietene) şi "Evanghelia Exilului" de Sergiu Grossu. Editura Bizantină avea câteva cărţi la reducere (50% !) şi am cumpărat "Bioetica şi Taina Persoanei" şi "Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi". Bineînţeles că n-am putut-o uita nici pe Teodora (cum am fi putut dacă a fost cu noi şi n-a stat o clipă locului ?!). Pentru ea am cumpărat două cărţi de poveşti: "Din isprăvile lui Pitic Mic" (o carte foarte frumos ilustrată pe care a început s-o răsfoiască imediat ce am intrat în casă) şi "Basme".
Mi-aş mai fi dorit cartea de "Memorii" a Înaltului Bartolomeu, dar mi s-a părut puţin cam scumpă...

8 octombrie 2009

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii


De multe ori, în ciuda faptului că în bibliotecă se mai găsesc încă multe cărţi interesante necitite de mine, simt nevoia să mă delectez cu o carte pe care am mai citit-o (uneori chiar şi de 2-3 ori!!!) şi care mi-a mers la suflet. Aşa s-a întâmplat şi acum două zile când am început să recitesc cartea despre viaţa Sfântului Luca - doctorul fără de arginţi, "Am iubit pătimirea". Nu ştiu dacă mi s-a întâmplat numai mie... nu cred că am parcurs primele 50 de pagini ale cărţii că am şi început să mă întreb de ce nu am urmat Medicina... Nu am avut niciodată astfel de gânduri (mai ales că Anatomia nu a fost una din materiile mele preferate), dar modul în care vlădica Luca prezintă ştiinţa medicală şi importanţa ei, iar mai apoi exemplele concrete de vindecări de-a dreptul miraculoase pe care acest profesor universitar ajuns mai târziu Arhiepiscop le-a săvârşit m-au făcut să mă simt atât de mică şi neînsemnată şi să mă întreb: Ce am făcut vreodată bun pentru aproapele meu?
"Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul" sunt cuvintele vlădicăi Luca după o viaţă de exiluri, prigoniri nedrepte, muncă până la epuizare. Pe mine aceste cuvinte mă "curentează" de fiecare dată când le citesc. Şi când mă gândesc că nu apare vreo suferinţă în viaţa mea, oricât de mică, fără să îi cer Domnului să o îndepărteze de la mine...

6 octombrie 2009

Târg de Carte şi Revistă Religioasă

Pret de patru zile, Sibiul va gazdui cea de-a X-a editie a Targului National de Carte si Revista Religioasa (TNCRR). Manifestarea se va desfasura in Corpul B al Bibliotecii Astra, si este organizat de Asociatia „Scriptus" Sibiu. 20 de edituri vor fi prezente la eveniment.

Incepand de vineri, la Biblioteca Astra din Sibiu se va desfasura cea de-a X-a editie a Targul National de Carte si Revista Religioasa (TNCRR). Evenimentul este organizat de Asociatia „Scriptus" Sibiu, si si-au anuntat prezenta 20 de edituri de profil din Sibiu, Bucuresti, Cluj-Napoca, Galati, Fagaras, Deva, Pitesti, Craiova si Timisoara.
Targul de carte religioasa va debuta joi, de la ora 13, iar in deschiderea oficiala va fi sustinut un concert de toaca de catre copiii din orasul Victoria indrumati de profesorul Nicolae Smadu. Apoi, de la ora 17, va avea loc lansarea noului numar al revistei „Constiinta", de la 17.30 lansarea volumului „Pedeapsa neascultarii" de Ion Lazar, de la 18, Prezentarea Editurii Andreiana, din Sibiu si lansarea volumelor „Documente saguniene din Scheii Brasovului", iar de la 18.30 prezentarea volumului „Cuvinte la zile mari" a Mitropolitului Antonie Plamadeala. Vineri, de la 17, va avea loc lansarea cartii „Daruri din darurile primite", a Părintelui Teofil Părăian la 17.30 se va lansa volumul „Anaforaua Sf. Vasile cel Mare" a conf. univ. dr. Ciprian Streza, de la 18 - volumul „Tinerii si ispita XXX", de Cristian Serban, iar de la 18.30 volumul  „Acatiste" de Sandu Tudor.
Sambata, de la ora 11, va avea loc vernisajul expozitiei „Micul Print, calator printre stele", realizata de copiii grupei mari A de la  Gradinita nr. 38 din Sibiu, indrumati de Remete Ana si Marinescu Mihaela Laura. In aceeasi zi, vor avea loc lansarea volumului „Filocalia pentru copii si tineri" de Cristian Serban, vizionarea filmului pentru copii „Printesa cu haine de aur", dar si lansarea volumelor „7 zile, 7 convorbiri" a pr. Mihai Petian, „Colectia Margaritarele Pustiei", de monahul Ignatie, „Osana, Osana", de Traian Dorz, „Cuvinte de Aur", de pr. Iosif Trifa „Viata Sfintei Filofteia de la Tarnovo. Viata Sfantului Patriarh Eftimie de Tarnovo", „Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov cu sfintele moaste la Bucuresti", „Sfanta Cuvioasa Parascheva cu sfintele moaste la Iasi", „Reeducarea de la Aiud. Peisaj launtric", de Demostene Andronescu si prezentarea volumului „2 milioane km in cautarea Adevarului" de Klaus Kenneth. Duminica, de la ora 17, va avea loc festivitatea de inchidere a targului, si premierea invitatilor. Programul de vizitare a targului va fi de joi pana sambata, intre orele 10 si 20, iar duminica intre orele 10 si 19.

1 octombrie 2009

Gânduri despre sărbătoarea de azi

Astăzi în Biserica Ortodoxă se prăznuieşte Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare care îmi este foarte dragă mai ales că are un Acatist minunat pe care citindu-l am simţit mult ajutor la naştere şi în orice împrejurare dificilă m-am aflat. Îmi amintesc că prima dată când am auzit de această sărbătoare, sau mai bine zis de Acoperământul Maicii Domnului, mă aflam la un Sfânt Maslu la Mănăstirea Frăsinei  şi dintr-o dată cerul parcă s-a închis încât toată lumea se aştepta să vină ploaia. Unul dintre părinţii care slujeau a remarcat: "Nu e nicio ploaie, acesta e Acoperământul Maicii Domnului." Într-adevăr, nici urmă de ploaie. N-am prea înţeles atunci la ce se referă părintele, nu ştiam nimic despre această sărbătoare şi nici nu cred că văzusem vreodată icoana care o înfăţişează pe Maica Domnului cu cinstitul ei Acoperământ (sau dacă o văzusem nu mă gândisem prea mult la ea). Când am intrat în biserică am cercetat mai bine această icoană şi am înţeles: Maica Domnului ne păzea sub Acoperământul ei.
Un alt motiv pentru care îmi este dragă această sărbătoare este acela că pe 1 octombrie este ziua de naştere a tatălui meu.

"Bucură-te, liniştea prea dorită a căsătoriţilor celor credincioşi;
Bucură-te, grabnică şi fără suferinţă dezlegare a maicilor celor născătoare de prunci;
Bucură-te Maică ajutătoare a noatră în ceasul sfârşitului nostru;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!"