Sfinţii Martiri Brâncoveni

În fiecare an, la 16 august, Biserica nostră face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin - Vodă cu cei patru fii, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
În 15 august 1714 Voievodul Constantin împlinea 60 de ani, iar Doamna Marica îşi amintea din temniţa Stambuluilui că este ziua ei. Această zi a ales-o sultanul pentru decapitarea bărbaţilor Brâncoveni, după ce timp de patru luni fuseseră închişi şi crunt torturaţi, aproape zi de zi, sub ochii de soţie şi mamă ai nefericitei doamne. Îmbrăcaţi doar în cămaşă şi desculţi, osândiţii au fost duşi în faţa călăului, sub privirile întregii Europe (creştine de altfel) ai căror ambasadori fuseseră poftiţi la sângerosul spectacol. Primul cap care a căzut a fost cel al fiului cel mai mare, Constantin. După el au urmat la măcel Ştefan şi Radu. Cutremurat, fiul cel mai mic, Matei, în vârstă de numai 16 ani, s-a aruncat în faţa sultanului, făgăduindu-i că se va face musulman dacă i se va cruţa viaţa. Cererea nu era întâmplătoare întrucât de multe ori, în aceste patru luni de tortură, li se promisese viaţa în schimbul lepădării de credinţă, condiţie pe care nenorociţii captivi, deşi sleiţi de puteri, au refuzat-o. Matei o implora acum, în faţa butucului pe care şiroia sângele fraţilor săi, sub braţul călăului ce aştepta hotărârea sultanului. Acesta, după ce a primit rugămintea prin tălmaci, l-a întrebat pe Brâncoveanu dacă se învoieşte şi el. Viaţa fiului era acum în mâna tatălui; ea ar fi însemnat şi certitudinea că spiţa lui în linie bărbătească va continua. Cumplită trebuie să fi fost sfâşierea, de o clipă, în sufletul bătrânului. Dacă i-ar fi dăruit lui Matei viaţa, aşa cum o cerea el, aceasta ar fi sfărâmat desăvârşirea unei opere de "boier vechi şi domn creştin". Nefericitul tată n-a avut timp să-şi spună gândurile. I-a făcut fiului său un semn: mântuieşte-ţi sufletul, nu viaţa! Tradiţia spune că Matei, ruşinat de cererea invocată, pune bărbăteşte capul pe butuc spunându-i călăului : "Loveşte, vreau să mor creştin!". Curajoase cuvinte rostite de un copil! După ce şi-a văzut cei patru fii decapitaţi, a urmat decapitarea vrednicului tată.
După execuţia din 15 august 1714, capetele victimelor au fost expuse, ca de obicei, pe zidul Seraiului, iar corpurile li s-au azvârlit în uliţă, să le mănânce câinii şi să nu aibe parte de mormânt, pedeapsă aplicată post-mortem celor învinuiţi de "hainie", adică de trădare. Temându-se însă de o eventuală revoltă a creştinilor, ucigaşii le-au aruncat în apele Bosforului, de unde au fost pescuite în taină, noaptea, de către oamenii de încredere ai Patriarhiei şi îngropate apoi în Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din insula Halki. Doamna Marica a rămas o vreme închisă la Istambul, apoi exilată de cealaltă parte a Mării Negre. Revine în ţară în toamna anului 1717, odată cu noul domn fanariot al Ţării Româneşti, Ioan Mavrocordat, care îi acordă tot sprijinul său. Singura dorinţă a Doamnei era întoarcerea soţului său în patria pe care a iubit-o şi a slujit-o ani îndelungaţi. Acest lucru se petrece abia în vara lui 1720 - după şase ani de la decapitarea Domnitorului. Rămăşiţele pământeşti ale acestuia au fost aduse în mare taină (la Istambul mai domnea încă sultanul ce poruncise decapitarea) şi îngropate în ctitoria sa din Bucureşti, biserica Sfântul Gheorghe Nou. Constantin Vodă îşi pregătise din timp mormântul la Mănăstirea Hurezi, poate cea mai importantă ctitorie a sa, dar în condiţiile respective nici nu se punea problema înhumării în Oltenia, în primul rând pentru că turcii se aşteptau la aşa ceva, iar în al doilea rând pentru că Oltenia se afla la acea dată sub stăpânire austriacă. Singurul indiciu care dovedea faptul că în acel mormânt din Bucureşti era îngropat Domnul Ţării era candela aşezată de Doamna Marica deasupra mărmântului, pe care se aflau inscripţionate următoarele cuvinte: "Această candelă, ce s-au dat la sveti Gheorgie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Măriii Sale Mariia, carea şi Măria Sa nădăjduiaşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)".
În Şedinţa Sfântului Sinod din 30 noiembrie 1934, patriarhul Miron Cristea a propus " a se constitui o comisie care să se ocupe de formalităţile canonizării acestui mare domn, care a suferit moartea atât el, cât şi copiii lui, pe care i-a îndemnat mai bine să moară decât să se lepede de credinţa creştină". Canonizarea lor nu a putut avea loc decât numai în anul 1992, în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
În prezent, mai multe asociaţii şi fundaţii ortodoxe, printre care şi Fundaţia Sfinţilor Martiri Brâncoveni - Constanţa, fac demersuri pentru canonizarea Doamnei Maria Brâncoveanu. În acest sens, anul trecut, această fundaţie, cu îndemnul şi sfătuirea Părintelui Arsenie Papacioc a tipărit cartea : "Doamna Maria Brâncoveanu - Tainica biruinţă a lacrimilor". Nădăjduim ca Sfântul Sinod să ia în considerare argumentele aduse şi în curând în calenadarul nostru creştin-ortodox să fie pomenită şi soţia şi mama acestor Sfinţi Martiri.
Să ne rugăm Sfinţilor Martiri Brâncoveni să ne dăruiască curajul de a mărturisi credinţa ortodoxă, chiar cu preţul vieţii, dacă va fi cazul, şi puterea de a nu ne lăsa înşelaţi de stăpânitorii acestui veac ce ne promite viaţa cu toate plăcerile ei lumeşti,dar uită cu desăvârşire că adevărata fericire şi bucurie poate veni numai de la Creatorul Vieţii!

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI

Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la voi cădem acum cu rugăciune şi, aducându-ne aminte de seninul, de blândeţea şi de bunătatea ce se revarsă dintru voi, ne deschidem sufletele înaintea voastră, fiind încredinţaţi că ne întâmpinaţi cu dragostea lui Hristos. Multe sunt cele pe care am vrea să vi le spunem şi nu ştim pe care dintre ele să le grăim mai întâi. Mâhnirile, neputinţele şi sfâşierile noastre lăuntrice ne împovărează chiar şi atunci când nu pricepem. Nesimţirea şi necunoştinţa au intrat în aluatul firii noastre şi ne amărăsc şi ne întunecă viaţa. Deznădejdea a ajuns pâinea noastră cea de toate zilele. Trupul pătimeşte şi el în multe feluri şi cu mulţime de dureri şi împovărări. De aceea, nu vă cerem decât aceasta: rugaţi-vă pentru noi şi ajutaţi-ne să biruim minciuna şi moartea din viaţa noastră şi să gustăm şi noi, măcar puţin din noianul dragostei lui Hristos, ca să putem prinde nădejdi întru calea de întoarcere pe care am pornit către Dumnezeu.
Amin.