...

Confessio

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

Puiul (Costache Ioanid)

Trist
si singur in gaoace,
puiul galben-auriu
a simtit intr-un tarziu
ca-i stingher,
ca n-are pace.
A simtit ca lumea lui
tot mai stramba
nu stiu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gandi.
"Cum de m-a ajuns napasta
sa traiesc intr-o margica,
intr-o casa
tot mai stramba,
tot mai mica?...
Sa nu pot sa-mi aflu loc
nici pe fata,
nici pe spate.
Si sa-mi creasca,
dupa toate,
uite
ce natang de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciuda
eu cu ciocul,
ca un prost...
Insa ciocul ce s-auda?
Cade-n stanga,
bate-n dreapta
si-mi atarna
ca o barna
fara rost.

Mi-au iesit si doi ochi mici.
Ce sa fac cu ei aici?
Mi-au crescut si aripi grele.
Ce sa fac aici cu ele?
Iar sub pantec,
la picioare,
se facura niste ghiare...
lungi... cu varfu-ncovoiat...
Simt ca toate-n pantec mi-au intrat!
Doamne,
pentru ce mi-ai dat
daruri care-mi sunt povara?..."

Si,
lasat pe partea stanga,
a-nceput usor sa planga
puiul
pentru-ntaia oara...

*

Dar deodata,
in gaoc,
bate cineva de-afara...
Cioc!
Cioc, cioc!
Inima in pui se zbate,
se-nfioara.
Cine...
oare cine bate?...

Cu un tremur ca de-o vraja,
a batut si puiu-n coaja.
Uite!
Sub ciocanituri solide
se deschide
o fereastra!
Doamne,
ce priveliste maiastra!
Apoi uite-acum cat loc...
unde poate sa alerge
sa se joace,
sa se culce...
Iar un glas atat de dulce,
glas de mama...
andantino,
iata,
ii vorbeste:
Vino...
Si sari degraba puiul
din barlogul vietii vechi.
O, acum cat e de bine
sa ai ochi,
sa ai urechi!...
Ce frumoasa e lumina!...
Parc-ar vrea in piept s-o soarba.
Asta ce-i?
Un fir de iarba...
Iar acolo?
E gradina...
Si-naltand privirea-n soare,
puiul,
suflet de pripas,
a batut din aripioare
si-a facut intaiul pas.
Iar apoi,
dup-o clipita,
a zarit intr-un arbust
o graunta rumenita.
Mm!
Da´ buna e la gust!
Iar colea, o gaza mica
pe un fir de busuioc.
Doamne,
ciocusorul totusi
nu e...
nu e rau de loc!
Dar aici in noua tara,
ce s-ar fi facut el oare
fara aripi, fara ghiare,
fara vechea lui povara
din casuta cea sihastra?
Bietul pui...

*

Fratii mei,
povestea lui
nu-i decat povestea noastra...

Cinste,
curatie,
mila,
jertfa,
inima umila,
lacrimi grele,
bunatate,
si suspine dupa stele,
bine,
dar acestea toate...
ce sa faci aici cu ele?
Sa fii mut ca oaia-n strunga,
cu rabdare (indelunga!),
sa nu fugi dupa avere,
dupa nume,
sa iubesti pe cel ce-i gata,
de-ar putea,
sa te sugrume,
bine,
dar acestea toate...
ce sa faci cu ele-n lume?
Cand sub soare are pret
numai zambetul istet,
numai vorba indrazneata,
numai pasii rari si grei,
numai mana cu manusa
care trage la cenusa
de la toti
pe turta ei;

da,
cand viata e-o berbunca
unde toti strabat rascrucea
si in calea ta arunca
spini si cioburi
fara numar,
tu,
sa-ti iei in taina crucea
si s-o duci umil pe umar...
suspinand discret,
cuminte,
sub scuipatul de ocara...
O, Parinte,
Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat
daruri
care sunt povara?

*

Pentru ce?
Nu stii?
Asteapta...
Vine-o clipa,
un soroc,
cand la marginile lumii
cineva din cer va bate...
Cioc!...
Cioc, cioc!
Si-n acest stravechi gaoc
se va face o fereastra
catre lumea cea maiastra.

Si-atunci,
frate,
cat va fi de bine
sa ai pieptul cu suspine,
sa ai umerii cu cruce,
sa ai tamplele cu spini,
sa ai fata toata plina
de a lacrimilor salbe!
Caci acestea toate, toate,
se vor face... aripi albe
si tunica de lumina
si cununa de rubini
si toiag de-mparatie,
care stie lumi sa-nfrunte
(dupa cum Ioan ne-a spus!)
cand ne va sclipi pe frunte
numele etern,
IISUS!

Cine moare câte puţin (Pablo Neruda)

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi "punctele pe i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi... 

Avem timp...

Avem timp

               Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușă lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânam răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri în viată pe care vi le împărtășesc și vouă !!
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere 

Şi că doar în câteva secunde poți să o pierzi
Am invăţat că nu contează CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine sa știi ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi
Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți
Am învățat că EROI  sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul sa fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu și rău
Am învățat că prietenia adevărata continuă să existe chiar și la distanţă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cât de bun iți este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns sa fii iertat de alții
Câteodată trebuie sa înveți sa te ierți pe tine însuţi
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influenţa personalitatea
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc 

Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc

Şi nu faptele sale
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiţi  cu ei înșiși ajung mai departe în viată
Am învățat că viata iți poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că si atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufletești
Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
Iți sunt luați prea repede ...
Am învățat că este prea greu sa-ți dai seama
Unde să tragi linie intre a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.

Poezie

Ectenie

               de  Zorica Laţcu 

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,

Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.

Poezie

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Mama

Pentru că fiecare praznic al Maicii Domnului este şi o sărbătoare a mamei creştine am găsit potrivit ca poezia de azi să fie una dedicată mamei şi jertfei sale pentru pruncii cu care Dumnezeu a binecuvântat-o.

MAMA
de Vasile Militaru

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Sa mai vada pe fecioru-i, astazi “domn cu multa carte”!
A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit in prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire si de drag;

Sarutandu-i mana dreapta, ea m-a strans la piept, duioasa,
Si-ntreband-o cate toate, am intrat apoi in casa.
Inauntrul casei mele, -cata bruma-am adunat,
Da prilej bietei batrane sa se creada-ntr-un palat:

Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multa grija calca doar pe-alaturi de covoare.
Eu o-ndemn sa nu ia seama si sa calce drept, in lege,
Ca doar e la fii-su-n casa, nu e-n casa vreunui rege,

Si de-abia o fac sa sada pe-un divan cu scoarta noua…
-”Mi-era dor de tine, maica…Ti-am adus vreo zece oua,
Nitel unt, iar colea-n traista niste nuci, vreo doua sute…”
Si, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar sa ma sarute:

-”Poate mor, ca sunt batrana si-a prins dorul sa ma-ndrume
Sa mai vad o data, maica, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfarsite…maine poate-si curma firul
Si-ntre patru blani de scanduri sa ma cheme cimitirul…

Jale mi-e de voi, mamuca, dar visez, chiar si desteapta,
Cum, pe-o margine de groapa, bietul taica-tu m-asteapta…
Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Si sa-mparti agoniseala de pe urma lui ramasa:

Lui Codin sa-i dai pamantul de la moara si cu via;
Vaca si-un pogon de lunca, maica, sa le ia Maria;
Lui Mitrus sa-i dai zavoiul de rachiti dintre paraie;
Carul, boii si cu plugul sa le dai lui Nicolae,

Iara tu, ca mai cu stare decat fratii zisi pe nume,
Sa iei casa-n care tie ti-a fost dat sa vii pe lume…
Cand si cand, in miezul verii sau de Pasti, sa vada satul
Cum imi vine ca-n totii anii, la casuta mea baiatul

Si-avand tihna si odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi si la groapa maichii cate-un pai de lumanare!…
A tacut apoi batrana si-a plans mult, cu lacrimi grele,
Ce curgandu-i lin in poala, se-ntalneau cu ale mele.

Poezii, poezii, poezii...

M-am gândit să postez aici câteva din poeziile care mie mi-au produs emoţii atunci când le-am citit (auzit) prima dată. Multe dintre ele sunt poezii din închisoare. Altele sunt doar poezii care mie mi-au plăcut foarte mult.
Pentru că nu voi putea să le scriu pe toate astăzi o să încerc să scriu în fiecare zi cel puţin una.

CÂNTEC DEPLIN
Radu Gyr

N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină
Azi n-ai iubi de n-ai fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.