Sfinţii Părinţi despre Post

* Săturarea mărgineşte plăcerea numai la pântece; postul însă urcă folosul la suflet. (Sf. Vasile cel Mare)

* N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai. (Sf. Vasile cel Mare)

* Niciodată n-a văzut cineva pe un postitor cu dreapta socoteală robit de pofta păcatului. (Sf. Isaac Sirul)

* Dacă Cel ce a dat Legea a postit, care dintre cei ce păzesc Legea nu trebuie să postească ? (Sf. Isaac Sirul)

* Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatra cea tare (Sf. Simeon Noul Teolog)

* Posteşte pentru că ai greşit; posteşte ca să nu mai păcătuieşti; posteşte ca să câştigi tot binele; posteşte ca să nu pierzi nimic din ceea ce tu ai reuşit să câştigi. (Sf. Ioan Gură de Aur)

* După cum păsările cele greoaie nu pot zbura la înălţimi, tot aşa i se întâmplă şi celui ce îndeplineşte toate poftele trupului: îi va fi cu neputinţă să se ridice spre cele înalte. (Sf. Ioan Scărarul)

* Cine slujeşte pântecelui şi cu toate acestea voieşte să învingă duhul desfrânării, acela se aseamănă unuia care atinge focul cu untdelemn (Sf. Ioan Scărarul)

* Nu vezi că şi soarele este mai strălucitor după trecerea nopţii, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală? Şi masa, deci, este mai plăcută după post.

* Facerea de bine trâmbiţată n-are folos, iar postul dat în vileag n-are câştig. (Sf. Vasile cel Mare)

reţetă de post

Dragi cititori ai blogului, pentru că a înceuput de câteva zile Postul Mare vă propun o reţetă de tort de post:

Tort de post:

Ingrediente:
150 kg Psalmi
500 kg metanii
300 kg post negru.
Se fac 7 foi şi se însiropează cu 5 l lacrimi de umilinţă.
Crema:
rugăciune
blândeţe
smerenie
pocăinţă.
Se ornează cu bunătate.
Se serveşte timp de şapte săptămâni.

Poftă bună şi post binecuvântat!

Despre pocăinţă

"Pocăinţa este adesea identificată cu o înşiruire rece şi "obiectivă" a păcatelor şi a greşelilor, ca un act de pledoarie pentru vinovăţie în faţa unei acuzaţii juridice. Spovedania şi dezlegarea de păcate sunt privite ca fiind de natură juridică, dar ceva esenţial este omis, ceva fără de care nici spovedania şi nici dezlegarea de păcate nu au nicio semnificaţie sau putere reală. Acest "ceva" este chiar sentimentul de înstrăinare de Dumnezeu, de bucuria comuniunii harice cu El, de la adevărata viaţă creată şi dată de Dumnezeu. Este uşor, într-adevăr, să mă spovedesc că nu am postit în zilele rânduite, că nu mi-am făcut rugăciunile sau că m-am mâniat. Este un lucru diferit, totuşi, acela de a realiza dintr-o dată că sunt departe de adevărata mea casă, de adevărata mea viaţă, şi că ceva preţios, curat şi frumos a fost rupt fără speranţă în structura intimă a existenţei mele. Aceasta şi numai aceasta este pocăinţa, dorinţa adâncă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut."

(Alexander Schmemann - Postul cel Mare)

Postul cel Mare - despre smerenie

O carte pe care o recomand oricărui creştin la începutul postului : "Postul cel Mare" scrisă de Părintele Alexander Schmemann. Am citit-o de două ori, dar cred că trebuie să o mai citesc încă de vreo douăzeci de ori ca să înţeleg adevărata importanţă a postului.

Cartea este împărţită în cinci capitole: Pregătirea pentru Postul Paştelui, Slujbele Postului, Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, Călătoria Postului, Postul în viaţa noastră, plus un capitol- anexă: Sfintele Sfinţilor. Cred că este de un real folos duhovnicesc atât creştinilor "practicanţi" cât şi celor care au descoperit mai târziu frumuseţile Ortodoxie şi s-au hotărât să pună început bun vieţii lor.

Mi-am propus să postez în fiecare zi câte un fragment (sau mai multe) din această carte care m-a impresionat în mod deosebit. 

 Astăzi - despre smerenie

"Dacă exită o calitate morală aproape desconsiderată şi chiar negată astăzi, aceea este smerenia. Cultura în care trăim ne insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine. Aceasta se bazează pe faptul că omul nu poate realiza nimic prin el însuşi şi chiar ni-L înfăţişează pe Dumnezeu ca Unul Care tot timpul "acordă credit" pentru realizările şi faptele bune ale omului. Smerenia - fie individuală sau comună, etnică sau naţională - este privită ca un simbol al slăbiciunii, ca ceva degradant pentru un om adevărat.

 Dar Dumnezeu Însuşi este smerit! Dumnezeu este smerit pentru că este perfect; smerenia Lui este slava Sa şi sursa adevăratei frumuseţi, perfecţiuni şi bunătăţi; oricine se apropie de Dumnezeu şi-L cunoaşte devine imediat părtaş la smerenia divină şi este înfrumuseţat prin ea. Aceasta este taina Fecioarei Maria, Maica lui Hristos, a cărei smerenie a făcut-o bucuria întregii Creaţii şi cea mai mare revelaţie a frumuseţii pe pământ, taina tuturor sfinţilor şi taina fiecărei fiinţe umane din timpul puţinelor momente ale apropierii sale de Dumnezeu.

Smerenia se învaţă contemplându-l pe Hristos, Care a spus: Învăţaţi de la Mine, pentru că sunt blând şi smerit cu inima".