27 octombrie 2010

Ce-am mai citit...

" L-a două zile după ce împlinisem 17 ani , l-am cunoscut pe Alexander. Şi împreună am crescut, am învăţat, ne-am dezvoltat , am iubit şi am trăit la maximum. (...) Nu au existat niciodată îndoieli în mintea noastră că nu am fi împreună pentru "totdeauna". Nu vorbeam despre aceasta. Pur şi simplu aşa era. În Paris, acele vremuri erau cu totul speciale, nu exista nicio perspectivă posibilă, războiul făcuse ca totul să fie...imediat. "Acum" era real, şi nimic altceva. Iar pentru cei foarte tineri era un fel natural de a fi. Alexander venea în Clamart la fiecare sfârşit de săptămână, pleca duminica noaptea, iar lunea îmi scria o pneumatique (o scrisoare urgentă, înlocuită azi cu e-mail-ul). Am păstrat această corespondenţă până în ziua de azi!
Ne înscrisesem la un curs de artă, ţinut săptămânal de faimosul profesor Vladimir Weidle. La început a fost doar o scuză pentru a petrece mai mult timp împreună. Cu toate acestea, pentru amândoi, a fost o adevărată introducere în lumea artei care era străină mai ales pentru mine. (...)
Timp de doi an ne-am văzut foarte des.(...)
Greu de crezut, dar într-o bună zi, viitoarea mea soacră, după ce a luat metroul şi autobuzul, a ajuns pe neaşteptate acasă la părinţii mei în Clamart! Nici Alexander, nici eu n-am ştiut nimic. Ea le-a cerut oficial, mâna părinţilor mei, într-un mod memorabil, de modă veche. Tatăl meu nu avea nevoie să fie convins că într-adevăr sosise timpul căsătoriei. Doi ani de curtare erau suficienţi, orarele noastre de la şcoală începeau să fie date peste cap, trebuia reinstaurată normalitatea."
 O carte frumoasă, care m-a purtat în atmosfera anilor imediat următori războiului până în zilele noastre: Călătoria mea cu Părintele Alexander (Juliana Schmemann).

3 comentarii:

Liliana spunea...

N-am citit cartea dar cred ca este minunata cum a fost si viata Parintelui.
Multumim de recomandare:)

C.T spunea...

Interesanta poveste , merita citita mai departe.

Anonim spunea...

O carte minutata!