17 septembrie 2010

Frescă izvorâtoare de mir, la Sibiu

De ieri după-amiază, una din frescele biserici Sf. Luca din Sibiu (una din cele mai vechi biserici din oraş) izvorăşte mir frumos mirositor. În partea dreaptă a naosului se află pictată întâlnirea dintre Iisus şi femeia samarineancă de la Fântâna lui Iacob. Din această frescă au apărut trei dâre de mir care au curs sub ochii credincioşilor. Azi dimineaţă am putut şi eu vedea urmele a două dâre, iar din a treia încă mai izvora mir. Cei doi preoţi care au săvârşit Sf Liturghie au miruit credincioşii cu o bucăţică de vată îmbibată în mir, după ce fiecare s-a  închinat la icoana de lângă frescă şi a putut vedea mirul izvorând . Momentul a fost atât de solemn încât n-am îndrăznit să fac nicio fotografie, care oricum ar fi fost de prisos celor sceptici.
Sub respectiva frescă se află o fântână "oarbă" în care odinioară se arunca apa după săvârşirea Tainei Sf. Botez. Câteva dintre bătrânele aflate în biserică şi care cunoşteau la ce folosea acea fântână au concluzionat că această minune poate fi un semnal de alarmă pentru multele avorturi săvârşite în ziua de azi care au dus implicit la lipsirea de Taina Sf Botez a atâtor suflete nevinovate.
Doamne ajută!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ce frumos! Mare minune! Tare mi-ar fi placut sa pot fi si eu acolo, din pacate sunt tare departe...

Liliana spunea...

Multumim pentru articol, asa ne mai intarim si noi in credinta! Mare minune! Si eu fi vrut sa ma aflu acolo, insa cu ajutorul tau am vazut cu ochii mintii minunea!
Doamne, ajuta!