17 decembrie 2009

Mai vine Crăciunul?!

Zilele trecute o colegă îmi spunea că nu simte cum se apropie Sărbătorile pentru că, în viziunea ei, Crăciunul nu este Crăciun fără zăpadă. Chiar a doua zi după această discuţie a început să ningă. Nu am mai întrebat-o cum i se va părea acum sărbătoarea Naşterii Domnului, dar observ că pe mulţi această sărbătoare îi lasă reci (să fie de vină gradele din termometru?!). Îmi dau seama, cu părere de rău şi cu mâhnire chiar, că mulţi dintre noi simţim că este sărbătoare numai dacă ne permitem să cumpărăm tot ceea ce hypermarketurile ne îndeamnă că nu  trebuie nicidecum să lipsească de pe masa de Crăciun sau de sub bradul (natural sau artificial) împodobit în Ajun. În schimb, dacă masa va fi încărcată ca într-o zi obişnuită de duminică şi noi nu suntem rupţi de oboseală din cauza alergării de colo până dincolo pentru ultimele cumpărături, parcă lipseşte ceva. Mi-a plăcut tare mult un text citit pe unul dintre blogurile pe care le vizitez cu plăcere. Era o constatare ce părea că vine din partea Mântuitorului şi suna aşa: "Unde am spus că trebuie să cumpăraţi atâtea lucruri ca să îmi sărbătoriţi ziua de naştere". Chiar aşa: cine a zis că asta aşteaptă Mântuitorul de la noi în aceste zile? Din câte îmi aduc aminte, altele erau îndemnurile Sale: să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i vizităm pe cei bolnavi...şi nu doar de Crăciun, ci de fiecare dată când avem ocazia! Cât despre sărbătorirea Crăciunului în mod creştinesc, cu pregătirea prin post şi spovedanie, cu mersul la Sfânta Liturghie, cu colinde care să vestească bucuria Naşterii Domnului şi nu obiceiuri păgâneşti locale - nu am prea auzit vorbindu-se despre aşa ceva. Se vorbeşte în schimb despre "pomana porcului", despre cât de extravagante sau mai puţin extravagante vor fi sărbătorile de iarnă  pentru unele vedete, despre orice altceva în afară de Naşterea Domnului. Oricum, poate anul acesta datorită concediilor fără plată şi a crizei în general nu vom mai auzi la ştiri atâtea cazuri de români care au ajuns la spital datorită abuzului de mâncare. Sau poate mă înşel...

Vă doresc să faceţi parte din grupul celor care vor ştii să trăiască cu adevărat bucuria Naşterii Domnului!

Un comentariu:

Parintele Iacob spunea...

Întruparea Adevărului, limpezirea omului

http://www.hristosainviat.ro/2012/12/intruparea-adevarului-limpezirea-omului.html

Hristos S-a Nascut !