11 septembrie 2009

Viaţa minunată a Sfintei Teodora din Alexandria

Istoria Bisericii Ortodoxe cunoaşte multe Cuvioase care au fost obligate de împrejurări să vieţuiască şi să se nevoiască în mănăstiri de călugări. Pentru noi, cei de azi, acest lucru pare aproape imposibil, în ideea în care de pe la 10-12 ani fiecare fată visează la propria cameră pentru că, deh... are nevoie de intimitate. Cum să poţi, trăi, femeie fiind, alături de sute de bărbaţi, nevoită să-ţi acoperi identitatea? Şi mai ales, cum să poţi lucra umăr la umăr cu ei (pentru că se ştie că în mănăstire se lucrează, nu glumă, iar ascultarea trebuie să o împlineşti fără cârtire)? Sfânta sărbătorită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 11 septembrie face parte din această categorie a cuvioaselor, sau mai bine spus a mucenicelor, pentru că întreaga viaţă a fost o mucenicie pentru Hristos. 
Din viaţa Sfintei Teodora din Alexandria cunoşteam doar episodul cu acea fecioară care desfrânând cu un tânăr şi rămânând însărcinată a dat vina pe "fratele" Teodor (Sf. Teodora), acesta luând ocara asupra sa şi crescându-l pe prunc ca pe propriul fiu. Şi numai atât să fi ştiut despre viaţa acestei Cuvioase şi era suficient pentru a mă minuna de nevoinţele ei. Dar ceea ce am citit aseară în Vieţile Sfinţilor, despre întreaga sa nevoinţă, m-a lăsat fără glas. Cum ne vom putea noi prezenta în faţa Dreptului Judecător, noi care n-am lucrat nimic pentru mântuirea noastră, când alături de Tron vor sta aceşti sfinţi, oameni asemenea nouă, cu neputinţe şi păcate, dar care au ajuns să se asemene îngerilor? 
Pe când trăia în lume, căsătorită fiind, de Teodora s-a îndrăgostit un tânăr bogat care o îndemna în tot locul să păcătuiască cu el. Teodora nu s-a lăsat uşor ademenită, dar fiind încredinţată de o femeie amăgitoare că Dumnezeu vede numai păcatele săvârşite în timpul zilei, iar cele făcute noaptea, pe întuneric, nu poate să le vadă, a desfrânat cu acest tânăr într-o noapte. După această întâmplare s-a căit amarnic, nemaiputând căuta la faţa soţului său şi dorind să ştie dacă mai este nădejde de mântuire pentru o păcătoasă ca ea a ajuns într-o mănăstire povestindu-i stareţei celei întâmplate. Aceasta a liniştit-o spunându-i că Dumnezeu, în bunătatea Sa, poate ierta orice păcat dacă există căinţă adevărată. Teodora a hotărât să se desparte cu totul de lume şi să-i închine întraga viaţă lui Hristos, spre iertarea păcatelor ei, dar cum ştia că soţul ei nu va încuviinţa, s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti şi a mers cale lungă până la o mănăstire de călugări, cerând să fie primită ca frate. După ce egumenul i-a pus la încercare râvna, a fost primită în mănăstire, de acum înainte numindu-se fratele Teodor. De la bun început s-a diferenţiat de ceilalţi călugări, întrecându-i pe toţi cu nevoinţa, răbdarea şi ascultarea. Nu departe de acea mănăstire se afla un lac în care domnea un crocodil ce îi înspăimânta pe toţi, nimeni nemaiîndrăznind să se apropie de el. Într-o zi, egumenul l-a trimis pe fratele Teodor să aducă apă din lacul respectiv. Acesta n-a stat nicio clipă pe gânduri, ştiind că ascultarea trebuie împlinită. Deşi a fost avertizat de ostaşii care păzeau lacul că în el se află acel cumplit crocodil, fratele Teodor s-a apropiat de lac, mai mult decât atât chiar crocodilul l-a plimbat pe spatele său până a reuşit să ia apa, iar la plecare Teodor l-a legat pentru a nu mai speria alţi oameni. Cu toţii au rămas uimiţi de puterea fratelui de a îmblânzi animalele sălbatice, dar cei mai pizmuitori au spus că prin vrajă şi nu prin puterea lui Dumnezeu a făcut toate acestea. Pentru a-l "demasca" acei călugări neîncrezători l-au trimis în miez de noapte cu o scrisoare urgentă, ca fiind din partea egumenului lor, la o mănăstire de la marginea unei păduri în care noaptea umblau tot felul de fiare sălbatice. Credeau că Teodor va fi sfâşiat de acelea şi astfel se va dovedi că nu are nicio putere. Fratele Teodor a luat scrisoarea şi a dus-o la destinatar, nefiind vătămat de niciunul din acele animale sălbatice, dar când a intrat în mănăstire, oadată cu el a intrat şi o fiară care l-a atacat pe portar. Aflând Teodor, a certat fiara care a plecat ruşinată, iar pe portar l-a vindecat ungându-l cu ulei sfinţit. Aflând clevetitorii săi toate cele întâmplate s-au ruşinat foarte şi şi-au cerut iertare. 
În noaptea în care Teodor a stat la mănăstirea la care fusese trimis, o fecioară a dorit să-l ademenească spre păcat, dar fiind refuzată, a păcătuit cu un altul. Peste şase luni s-a aflat că este însărcinată şi fiind bătută de ai săi şi întrebată cine este făptaşul, a dat vina pe tânărul frate Teodor. Când s-a născut pruncul, călugării din mănăstirea de lângă pădure l-au adus la mănăstirea lui Teodor, ocărându-l pe acesta, dar şi pe egumen. Supărat de cele aflate, egumenul l-a mustrat pe Teodor, dar el nicicum nu se dezvinovăţea pe sine, ci spunea doar: "Iertaţi-mă pe mine, păcătosul!" Fiind izgonit din mănăstire, a luat la sine băiatul şi s-a retras în pustie de unde a suferit nenumărate ispite din partea diavolilor, fiind chiar şi bătut până la leşin. După mai multă vreme, egumenul mănăstirii i-a permis să se întoarcă înapoi, iar Teodor şi-a continuat viaţa de aspră nevoinţă. Înainte de a muri, cunoscându-şi sfârşitul, Teodor l-a luat cu sine în chilie pe "fiul" său, învăţându-l pe acesta toate ca un adevărat părinte (sau mai bine zis, ca o mamă), îndrumându-l să păzească în toate Calea  lui Dumnezeu. În aceeaşi noapte egumenul visă că se afla în rai şi un înger al Domnului îl introduse într-o cameră unde era pregătit un pat preaînfrumuseţat. Întrbând al cui este acel pat, îngerul îi spuse că patul este pregătit Cuvioasei Teodora, cea care s-a nevoit în mănăstirea lor sub numele de Teodor. Trezindu-se din somn, egumenul a chemat întreaga obşte povestind tuturor cele visate, iar apoi s-au dus cu toţii la chilia fratelui Teodor, care plecase între timp spre cămara cea de Sus, pregătită sfinţilor. Când egumenul a descheiat cămaşa celui care adormise în Domnul, a văzut pieptul cel femeiesc al lui "Teodor". Au aflat apoi şi cei din mănăstirea învecinată toate cele despre nevoinţa Cuvioasei, iar prin pronie dumnezeiască la înmormântare s-a aflat şi soţul Teodorei care a cerut egumenului să se călugărească şi să i se permită a se nevoi în chilia aceleia care i-a fost soţie, dar mai ales mireasa lui Hristos.
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Confuzie. Aceasta poveste de viata este a sf. Teodora de Peloponez.
Documentati-va

Anonim spunea...

povestii .....aberatii