De multe ori, în ciuda faptului că în bibliotecă se mai găsesc încă multe cărţi interesante necitite de mine, simt nevoia să mă delectez cu o carte pe care am mai citit-o (uneori chiar şi de 2-3 ori!!!) şi care mi-a mers la suflet. Aşa s-a întâmplat şi acum două zile când am început să recitesc cartea despre viaţa Sfântului Luca - doctorul fără de arginţi, "Am iubit pătimirea". Nu ştiu dacă mi s-a întâmplat numai mie... nu cred că am parcurs primele 50 de pagini ale cărţii că am şi început să mă întreb de ce nu am urmat Medicina... Nu am avut niciodată astfel de gânduri (mai ales că Anatomia nu a fost una din materiile mele preferate), dar modul în care vlădica Luca prezintă ştiinţa medicală şi importanţa ei, iar mai apoi exemplele concrete de vindecări de-a dreptul miraculoase pe care acest profesor universitar ajuns mai târziu Arhiepiscop le-a săvârşit m-au făcut să mă simt atât de mică şi neînsemnată şi să mă întreb: Ce am făcut vreodată bun pentru aproapele meu?
"Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul" sunt cuvintele vlădicăi Luca după o viaţă de exiluri, prigoniri nedrepte, muncă până la epuizare. Pe mine aceste cuvinte mă "curentează" de fiecare dată când le citesc. Şi când mă gândesc că nu apare vreo suferinţă în viaţa mea, oricât de mică, fără să îi cer Domnului să o îndepărteze de la mine...
Un comentariu:
..ce frumos scrii, Diana-Maria!
Trimiteți un comentariu