Cuvioasa Eufrosina s-a născut în urma stăruitoarelor rugăciuni pe care tatăl său, Pafnutie, trăitor în cetatea Alexandriei, om bogat şi cinstit pentru evlavia sa, le-a cerut unui egumen îmbunătăţit dintr-o mănăstire din apropiere. Mare a fost bucuria lui Pafnutie când i s-a născut această fiică şi multă milostenie a făcut mănăstirii aceleia, cinstindu-l în mod deosebit pe stareţul care-l povăţuise şi pentru ale cărui rugăciuni dobândise un copil. Când Eufrosina a împlinit 13 ani, mama ei s-a mutat la cereştile locaşuri. Pafnutie şi-a deprins fiica cu citirea Sfintelor Scripturi şi cu viaţa duhovnicească, încât tânăra şi-a lipit sufletul de Hristos şi numai Lui voia să-i slujească. Fiind foarte frumoasă şi înţeleaptă, mulţi tineri o doreau de soţie, iar când a ajuns la vârsta căsătoriei, părintele său a vrut s-o mărite. Mai întâi însă, a dus-o la stareţul pe care-l preţuia Pafnutie, pentru binecuvântare; acolo Eufrosina care împlinise 18 ani, primind poveţele cuviosului părinte şi văzând nevoinţele călugărilor, s-a aprins de dorinţa de a trăi monahicește.
După puţină vreme, trimis fiind un călugăr de către stareţul acela să cheme pe Pafnutie la un praznic al mănăstirii, Eufrosina i-a mărturisit dorinţa ei de a se face călugăriţă, dar şi temerea că tatăl său nu va fi de acord cu acest lucru. Călugărul a sfătuit-o atunci să meargă la o mănăstire în ascuns, îmbrăcând haine călugăreşti, ca să nu fie cunoscută. Părăsind casa tatălui ei, Eufrosina şi-a schimbat portul, şi-a luat numele de Smarald şi s-a îndreptat tocmai către mănăstirea de călugări pe care tatăl său o cerceta şi în care şi ea fusese adesea. Mănăstirea avea pe vremea aceea 350 de călugări. Evenimentul s-a petrecut pe vremea domniei lui Teodosie cel Mic (408-450). Cu părul tuns şi în haine bărbăteşti, s-a dat drept famen împărătesc, iar stareţul n-a cunoscut-o; a dat-o pe ea în povăţuirea unui monah îmbunătăţit, şi astfel a început lungul şi greul şir al nevoinţelor. Îi întrecea pe toţi monahii în lucrarea ascetică. La începutul vieţuirii, când "monahul Smarald" venea în biserică pentru rugăciune, faţa sa frumoasă era prilej de sminteală pentru fraţii neputincioşi. Drept urmare, egumenul a poruncit ca pentru călugărul cel cu chip preafrumos să se zidească o chilie separată şi acolo să petreacă în post şi rugăciune, nemaivenind la biserică. Vreme de treizeci şi opt de ani a vieţuit astfel, neputându-i fi dezvăluită identitatea. Pafnutie a căutat-o îndelung, în toată cetatea şi la toate mănăstirile de fecioare. Când a apelat, pentru uşurarea necazului său, la rugăciunile fraţilor din mănăstirea unde vieţuia fiica sa, egumenul l-a îndemnat chiar la monahul famen Smarald, cunoscut ca având putere în rugăciune. Când a văzut Eufrosina pe tatăl său, cunoscându-l, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea că de umilinţa cea din rugăciune plânge, necunoscând-o pe ea, fiindcă se uscase floarea feţei ei din înfrânarea cea mare şi de rugăciunile cele de toată noaptea, iar Eufrosina îşi acoperise faţa cu camilafca.De-abia la sfârşitul vieţii s-a descoperit tatălui său Pafnutie care, impresionat de atâta credinţă, a îmbrăţişat, la rându-i, viaţa monahală, devenind călugăr îmbunătăţit şi nevoindu-se în chilia care mai înainte aparţinuse fiicei sale. După zece ani, a adormit şi el în Domnul, iar monahii l-au îngropat lângă mormântul Sfintei Eufrosina. Prăznuirea lor se face de către Biserică la 25 septembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu