De ce ţipa oamenii unii la alţii mai ales cand se cearta?

"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:

 -De ce tipa oamenii cand sunt suparati?

 -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.

 -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul

 -Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.

 Maestrul intreba din nou:

 -Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

 Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

 -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.

 Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

 In final,inteleptul concluziona, zicand:

 -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."

(via e-mail)

Concurs: Biserica din casă

Fiecare creştin cred că are în casa lui un colţişor în care se simte mai aproape de Dumnezeu, în care îşi pleacă genunchii dimineaţa pentru a cere binecuvânatare pentru ziua care începe sau seara pentru a mulţumi şi a se reculege după o zi obositoare. Fie că este un simplu perete pe care stă atârnată o icoană sau  un mic paraclis cu mai multe icoane, candelă, lumânări şi tămâie, acesta poate reprezenta "biserica" din casa fiecăruia. 

Vă invit să participaţi la concursul  "Biserica din casă" trimiţând o fotografie (sau mai multe) cu colţişorul de rugăciune din casa voastră la adresa de e-mail bisericadincasa@yahoo.com. Fotografia poate fi însoţită de un text  în care să descrieţi icoanele din fotografie şi ce însemnătate au ele pentru familia voastră (textul este opţional şi nu va influenția alegerea fotografiilor câştigătoare).Cele mai frumoase fotografii vor fi premiate cu câte o carte duhovnicească şi alte mici surprize.

Concursul se va desfăşura în modul următor:

*până de Bunavestire (25 martie) se pot trimite fotografiile pe adresa de e-mail;

*în seara de 25 martie vor fi vizualizate fotografiile de către Biserica din casă şi vor fi anunţaţi câştigătorii pe blog şi pe e-mail;

*în următoarele trei zile (26-28 martie) câştigătorii vor trebui să comunice pe e-mail adresa la care să le fie trimise premiile.

Fotografiile şi premiile vor fi afişate pe blog. Dacă cineva nu doreşte ca fotografia să fie afişată va specifica acest aspect în mesaj.

Taxele poştale vor fi suportate de blog.

Pisicile de la Platina...

Un alt fragment din cartea "Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose", de data aceastra referitor la pisici:

"Ani de zile după mutarea lor, părinţii (Serafim şi Gherman) nu avuseseră pisici sau câini, gândind, în zelul lor de atunci, că nu este călugăresc a avea animale de casă la schit. Apoi, într-o bună zi, Nina le-a adus un dar. Stând cu Părintele Gherman în pridvor, i-a spus să închidă ochii şi să întindă mâinile. Când i-a deschis, s-a trezit că ţine în braţe o pisicuţă gri. I-a spus Ninei că nu-i trebuie pisica, însă ea l-a întrebat dacă nu cumva are şoareci care îi fac necazuri. "Bine", a spus Părintele Gherman, adresându-se pisicii: "Dacă prinzi un şoarece într-o oră, poţi să rămâi. Dacă nu, va trebui să pleci."

Pisica a fugit sub clădire şi după 15 minute, pe când Părintele Gherman şi Nina stăteau încă de vorbă, a adus un şoarece în pridvor şi l-a depus la picioarele Părintelui Gherman, îndeplinindu-şi astfel cu promptitudine prima ascultare călugărească.

Înainte de venirea pisicilor părinţii văzuseră în repetate rânduri în zona schitului şerpi cu clopoţei. Însă după venirea pisicilor, rareori au mai văzut astfel de şerpi. Părinţii au dedus că şerpii fuseseră atraşi în clădiri de şoareci, însă acum, când pisicile reduseseră considerabil populaţia de şoareci, şerpii nu mai aveau motiv să se apropie.

Întrucât nu se cuvine să dai unui animal numele unui sfânt, părinţii şi-au numit pisicile după ceva - de obicei un loc - legat de sfântul pomenit în ziua când animalul sosise. Astfel o pisică sosită în ziua Sf. Gherman din Alaska a fost numită Alaska; alta venită de Sf. Theodor Tiron, A fost numită Tiron. O pisică fumurie, cu ochi trişti, s-a întâmplat să sosească la praznicul Maicii Domnului, Bucuria Tuturor Întristaților: de aceea a fost numită Întristare."

Oameni şi animale

M-a impresionat întotdeauna comuniunea care poate exista între oameni şi animale. Şi nu mă refer aici la acel tip de comuniune practicat de mulţi "iubitori de animale" care ajunge până la a îmbrăca pisicile şi căţeii în haine care de care mai ciudate, ci la acea comuniune naturală, pornită nu atât de la om cât mai ales de la animal. Bineînțeles nu toţi oamenii au parte de această împrietenire cu animalele (de cele mai multe ori sălbatice). Se spune că animalele pot privi dincolo de înfăţişare, direct la sufletul omului.Nenumăraţi sfinţi au avut uneori surprize plăcute din partea acestor necuvântătoare care de multe ori s-au dovedit că ştiu a-L lăuda pe Dumnezeu mai profund decât unii oameni. În Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose se povestesc următoarele:

"Dimineaţa, fraţii (Eugen - viitorul părinte Serafim şi Gleb - viitorul părinte Gherman) au ales un loc frumos pentru un paraclis în aer liber, şi-au luat cărţile de cult şi au ţinut slujba Utreniei Adormirii Maicii Domnului. Din pădure a ieşit o căprioară şi a stat chiar lângă ei, uitându-se curioasă la noii săi vecini ce aveau cu totul alte scopuri decât locatarii anteriori, vânătorii. Fraţii s-au uitat unul la altul cu uimire, dar apoi s-a întâmplat ceva şi mai minunat. Fiindcă făceau ei înşişi slujba, fraţii stăteau, fireşte, tot timpul în picioare; dar când au ajuns la acea parte a Utreniei când toţi credincioşii trebuie să stea în picioare - când se cântă Cântarea a Noua a Maicii Domnului - căprioara îndată s-a ridicat în picioare! Când s-a terminat Cântarea s-a pus iarăşi jos, aşteptând în linişte sfârşitul slujbei, ca apoi să plece înapoi în pădure."

Într-una din scrisorile sale, Părintele Serafim nota:

"Deşi lumea recade în anarhie şi oamenii ajung mai prejos decât dobitoacele, noi trăim, de fapt, într-un adevărat Rai, unde făpturile fără grai, vecinii noştri cei mai apropiaţi, laudă necontenit pe Domnul prin însăşi existenţa lor. Acum trei săptămâni am găsit un pui de căprioară zăcând istovit pe marginea drumului. L-am adus acasă, l-am adăpostit peste noapte, i-am dat să bea lapte şi apoi l-am dus înapoi pe dealul de unde presupuneam că a căzut. Acum două zile, căprioara-mamă care vine zilnic la resturile noastre ne-a adus şi puiul  ca să-l vedem, ceea ce ne-a mişcat profund. Este aşa de obişnuită cu noi, încât îşi alăptează puiul la doar zece sau cincisprezece picioare de noi, şi îi auzim cum vorbesc - oarecum ca behăitul oilor, dar ceva mai subţire."

Sfinţii Părinţi despre Post

* Săturarea mărgineşte plăcerea numai la pântece; postul însă urcă folosul la suflet. (Sf. Vasile cel Mare)

* N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai. (Sf. Vasile cel Mare)

* Niciodată n-a văzut cineva pe un postitor cu dreapta socoteală robit de pofta păcatului. (Sf. Isaac Sirul)

* Dacă Cel ce a dat Legea a postit, care dintre cei ce păzesc Legea nu trebuie să postească ? (Sf. Isaac Sirul)

* Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatra cea tare (Sf. Simeon Noul Teolog)

* Posteşte pentru că ai greşit; posteşte ca să nu mai păcătuieşti; posteşte ca să câştigi tot binele; posteşte ca să nu pierzi nimic din ceea ce tu ai reuşit să câştigi. (Sf. Ioan Gură de Aur)

* După cum păsările cele greoaie nu pot zbura la înălţimi, tot aşa i se întâmplă şi celui ce îndeplineşte toate poftele trupului: îi va fi cu neputinţă să se ridice spre cele înalte. (Sf. Ioan Scărarul)

* Cine slujeşte pântecelui şi cu toate acestea voieşte să învingă duhul desfrânării, acela se aseamănă unuia care atinge focul cu untdelemn (Sf. Ioan Scărarul)

* Nu vezi că şi soarele este mai strălucitor după trecerea nopţii, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală? Şi masa, deci, este mai plăcută după post.

* Facerea de bine trâmbiţată n-are folos, iar postul dat în vileag n-are câştig. (Sf. Vasile cel Mare)

Nu ştiu ce mi-a venit azi să mă uit prin arhiva blogului... Primul articol care mi-a "sărit în ochi" a fost cel pe care l-am scris acum câteva luni despre Părintele Atanasie de la Petru Vodă. Nu cred că e o întâmplare că tocamai astăzi am recitit acel articol. Acum doi ani, pe vremea aceasta, Părintele Atanasie era prohodit de îngeri şi aşezat, până la cea de-a Doua Venire, în pământul cimitirului de la mănăstire. De fiecare dată când ajung pe acolo las o lacrimă pe mormântul cuvioşiei sale. Mi-a fost atât de drag Părintele şi îmi pare atât de rău că n-am vorbit mai mult cu el. Avea atâtea să ne spună!
Odihneşte-te în pace, Părinte Atanasie!

 aici puteţi citi articolul la care fac referire.

"Omul trăieşte numai şi numai prin credinţă..."

"Omul trăieşte numai şi numai prin credinţă. Statura omului, umanitatea sa, ar putea fi judecată chiar după calitatea credinţei sale şi după obiectele credinţei sale. Oamenii moderni cred în maşini, în bunăstarea materială, în substanţialitatea a tot ceea ce pare evident simţului comun: este o credinţă meschină, credinţa oamenilor mărunţi.Creştinul crede în Dumnezeu şi în viaţa de apoi, în lipsa de substanţialitate a tot ceea ce este evident, în vremelnicia acestei lumi şi în venirea unei lumi noi, transfigurate; dacă există vreo credinţă vrednică de om, cu siguranţă aceasta este.

Omul flămânzeşte după ceea ce este mai mult decât el; după ceea ce este mai mult decât lumea; omul flămânzeşte după Dumnezeu, flămânzeşte după a fi părtaş firii Lui, iar această foame zădărniceşte toate încercările de a-l face să se mulţumească cu mai puţin. Iar foamea aceasta este atât de importantă pentru om, încât se manifestă astăzi cu cea mai mare evidenţă, în ciuda faptului că oamenii şi-au pierdut capacitatea de a o mai conştientiza."

(PR. SERAFIM ROSE)