Confesiune...

De două luni am pornit, împreună cu un grup de prieteni,  o campanie ortodoxă de informare în liceele sibiene cu teme precum manipularea mass-media, iubire, sex, anticoncepţionale, avort şi alternativa. De două luni nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai scriu pe forumuri, nu mai citesc, nu mă mai uit la filme...şi mă întreb: oare de ce simt că trebuie să mă implic într-atât? oare de ce simt atâta iubire şi compasiune pentru aceşti tineri la care altă dată întorceam capul pe stradă cu un soi de dispreţ şi dezaprobare?

La sfârşitul acesta de săptămână am fost la mănăstirea Sâmbăta  de Sus (Brâncoveanu) unde ne-am adunat mai mulţi din ţară care desfăşurăm campanii asemănătoare. E de prisos să spun că am întâlnit o mulţime de oameni grozavi, oameni de care nu-ţi mai venea să te desparţi. Anamaria, una din fetele întâlnite acolo, a făcut o remarcă pe care am înregistrat-o imediat. A spus că ea, atunci când merge prin licee, nu simte că merge să susţină o campanie anti-avort sau anti-anticoncepţionale sau anti-libertinaj sau ce mai vreţi voi ,ci merge să-l propovăduiască pe Hristos şi Evanghelia Sa, în măsura în care e capabilă de acest lucru şi are binecuvântare. Da, până la urmă asta facem, nu? Sau asta ar trebui să facem. Să-L aducem pe Hristos în sufletele de multe ori golite de sens ale acestor copii. Şi atunci parcă mi s-a luat o ceaţă de pe ochi...Da, de asta simt că trebuie să fac mai mult, de asta simt această luptă care se dă în mine. Pentru că şi eu am fost ca ei. Exact ca ei. Fără să ştiu de ce merg prin această lume, fără să ştiu Cine mă iubeşte, fără să înţeleg ce trebuie să fac mai departe. Şi exact atunci, exact în anii aceia de liceu, în anii aceia de căutări pentru mine Dumnezeu mi-a trimis un om care mi-a vorbit pentru prima oară despre Adevăr, despre frumuseţea religiei mele pe care eu o renegasem, despre o Iubire fără limite şi despre multe, multe alte lucruri care îmi erau străine până atunci. Şi prin acest om mi-a mai trimis încă vreo câţiva zeci de oameni la care am găsit răspunsuri la întrebările mele în ceea ce au scris. Oameni ca vrednicul de pomenire Părinte Teofil Părăian care mi-a descoperit bucuria şi tinereţea Ortodoxiei şi pe care l-am îndrăgit enorm în acei ani de prime căutări, oameni ca Părintele Savatie Baştovoi care a spulberat  pentru mine  definitiv mitul că la biserică merg doar bătrânei şi băbuţe care n-au ce face altceva acasă, oameni ca Părintele Rafail Noica, Părintele Cleopa şi alţii. Dumnezeu lucrează prin oameni...poate a venit vremea să mulţumesc cumva pentru darul pe care mi l-a trimis atunci...