Despre Sfânta Liturghie...

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios. Acesta era puţin învăţat dar avea credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti. Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de oboseală venele îi pocneau şi-i supurau. De multe ori, din cauza aceasta apăreau pe jos pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei şi a plecat la Domnul, imediat după ce a săvârşit Sfânta Liturghie.Cum nu era prea învăţat, din neştiinţă, n-a aşezat miridele pe sfântul Disc după rânduială. Obişnuise să pună părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului, iar pe cele ale sfinţilor în stânga Lui. Odată a vizitat mănăstirea un arhiereu care urma să hirotonească un diacon. La Laude, acesta a intrat în Sfântul Altar, s-a îmbrăcat cu veşmintele, apoi a mers la Proscomidie care fusese pregătită şi încheiată, urmând ca arhiereul doar să pomenească. Acesta a văzut că preotul nu aşezase bine miridele şi i-a zis: "Vino încoace, părinte, să vezi că n-ai aşezat bine miridele! Ai inversat pe Maica Domnului cu cetele sfinţilor. Nu ţi-a zis, nu te-a văzut nimeni când ai făcut Proscomidia? ". "Ba da, Preasfinţite, a răspuns bătrânul. În fiecare zi când slujesc mă vede îngerul slujitor, dar nu-mi zice nimic. Mă iertaţi, că neînvăţat cum sunt, am făcut asemenea greşeală. De acum înainte, voi lua seama!". "Cine ai zis că te slujeşte? N-ai cu tine un frate?" A întrebat episcopul. "Nu, doar îngerul Domnului!" a zis preotul.

Episcopul a amuţit şi a priceput că are înaintea lui un preot harismatic. La amiază, după masa de prânz, episcopul l-a salutat pe egumen şi pe ceilalţi monahi şi a plecat.

În altă zi, fiind încă întuneric, când bătrânul preot a mers ca de obicei în Sfântul Altar ca să facă Proscomidia, îngerul Domnului a coborât la el. Pe când se închina, îngerul a văzut că preotul aşezase bine miridele. "Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!", i-a zis. "Da, dar tu ai ştiut de atâţia ani că greşesc şi nu mi-ai spus să mă îndrept?" "Am văzut, dar nu am fost îndreptăţit să o fac. Eu nu sunt vrednic să-l corectez pe preot, ci am poruncă de la Dumnezeu doar să-l ajut şi să-i slujesc. Singur episcopul o poate face!

(Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, Stefanos Anagnostopoulos)

„Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” - în curând

Editura Polirom şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc anunţă apariţia ediţiei a II-a, revăzută şi adăugită, a volumului „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”, semnat de Alin Mureşan, pentru mijlocul lunii ianuarie 2011.

„Fenomenul Piteşti”, una dintre cele mai inumane acţiuni represive din istoria modernităţii, este reconstituit pas cu pas, de la începuturile sale lipsite de violenţă (în închisorile Suceava şi Târgşor) până la dezvoltarea tuturor mecanismelor ei şi utilizarea torturilor fără limite la Piteşti, Gherla, Târgu Ocna şi Canalul Dunăre-Marea Neagră. Evenimentele sunt urmărite cronologic, în capitole distincte dedicate fiecărui penitenciar, şi sunt relatate pe baza surselor documentare, a volumelor de memorialistică şi a mărturiilor supravieţuitorilor. Cele trei procese regizate de regimul comunist în legătură cu „fenomenul Piteşti” sunt şi ele povestite pe baza documentelor de arhivă, iar biografiile principalelor personaje implicate în „reeducare” sunt prezentate în două secţiuni speciale ale cărţii, dedicate victimelor, respectiv ofiţerilor din Securitate şi din Ministerul de Interne. Volumul oferă în final un capitol în care sunt inventariate metodele de tortură folosite şi unele dintre cele mai dure momente din desfăşurarea evenimentelor, precum şi câteva consideraţii generale asupra scopurilor acţiunii, rolul lui Eugen Ţurcanu şi a primei echipe de agresori, inventatorilor sistemului şi a metodelor de tortură.

Ce este nou în ediţia a II-a?
- 80 de pagini în plus
- circa 30 de poze cu victime şi agresori din Piteşti şi Gherla (inclusiv Eugen Ţurcanu, Alexandru Popa „Ţanu”, Nuti Pătrăşcanu, Vasile Puşcaşu, Eugen Munteanu, Titus Leonida)
- un capitol bonus despre ofiţerii însărcinaţi cu implementarea „fenomenului Piteşti” în închisori
- dezvoltarea capitolului „Procesele”, pe baza documentelor din cele trei procese regizate de regimul comunist („Eugen Ţurcanu”, „Tudor Sepeanu” şi „Valeriu Negulescu”)
- descrierea detaliată a felului în care Securitatea urmărea ceea ce se întâmpla la Piteşti şi în celelalte închisori
- o nouă ipoteză privind motivele opririi torturilor
- date biografice cuprinzătoare despre deţinuţii prezentaţi în capitolul „Personajele”
- listă nominală a tuturor deţinuţilor identificaţi în Piteşti pe baza documentelor şi mărturiilor.

(Preluat de pe http://www.fenomenulpitesti.ro/)

Confesiune...

De două luni am pornit, împreună cu un grup de prieteni,  o campanie ortodoxă de informare în liceele sibiene cu teme precum manipularea mass-media, iubire, sex, anticoncepţionale, avort şi alternativa. De două luni nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai scriu pe forumuri, nu mai citesc, nu mă mai uit la filme...şi mă întreb: oare de ce simt că trebuie să mă implic într-atât? oare de ce simt atâta iubire şi compasiune pentru aceşti tineri la care altă dată întorceam capul pe stradă cu un soi de dispreţ şi dezaprobare?

La sfârşitul acesta de săptămână am fost la mănăstirea Sâmbăta  de Sus (Brâncoveanu) unde ne-am adunat mai mulţi din ţară care desfăşurăm campanii asemănătoare. E de prisos să spun că am întâlnit o mulţime de oameni grozavi, oameni de care nu-ţi mai venea să te desparţi. Anamaria, una din fetele întâlnite acolo, a făcut o remarcă pe care am înregistrat-o imediat. A spus că ea, atunci când merge prin licee, nu simte că merge să susţină o campanie anti-avort sau anti-anticoncepţionale sau anti-libertinaj sau ce mai vreţi voi ,ci merge să-l propovăduiască pe Hristos şi Evanghelia Sa, în măsura în care e capabilă de acest lucru şi are binecuvântare. Da, până la urmă asta facem, nu? Sau asta ar trebui să facem. Să-L aducem pe Hristos în sufletele de multe ori golite de sens ale acestor copii. Şi atunci parcă mi s-a luat o ceaţă de pe ochi...Da, de asta simt că trebuie să fac mai mult, de asta simt această luptă care se dă în mine. Pentru că şi eu am fost ca ei. Exact ca ei. Fără să ştiu de ce merg prin această lume, fără să ştiu Cine mă iubeşte, fără să înţeleg ce trebuie să fac mai departe. Şi exact atunci, exact în anii aceia de liceu, în anii aceia de căutări pentru mine Dumnezeu mi-a trimis un om care mi-a vorbit pentru prima oară despre Adevăr, despre frumuseţea religiei mele pe care eu o renegasem, despre o Iubire fără limite şi despre multe, multe alte lucruri care îmi erau străine până atunci. Şi prin acest om mi-a mai trimis încă vreo câţiva zeci de oameni la care am găsit răspunsuri la întrebările mele în ceea ce au scris. Oameni ca vrednicul de pomenire Părinte Teofil Părăian care mi-a descoperit bucuria şi tinereţea Ortodoxiei şi pe care l-am îndrăgit enorm în acei ani de prime căutări, oameni ca Părintele Savatie Baştovoi care a spulberat  pentru mine  definitiv mitul că la biserică merg doar bătrânei şi băbuţe care n-au ce face altceva acasă, oameni ca Părintele Rafail Noica, Părintele Cleopa şi alţii. Dumnezeu lucrează prin oameni...poate a venit vremea să mulţumesc cumva pentru darul pe care mi l-a trimis atunci...

Părintele Nicolae Tănase la Pro Tv

De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Plopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase a pus bazele unei alte Romanii. Mai buna, mai curata, lipsita de egoism. Cu Asociatia ProVita, parintele Tanase duce o lupta pentru viata.
Acum 13 ani, la ProTv parintele Nicolae Tanase vorbea despre un proiect greu de crezut si atunci, dar si acum. Un sat al copiilor fara parinti.
Acum valea s-a umplut si de case si de copii. Copii abandonati prin spitale, copii fara parinti, copii ai strazii, copii lasati aici de mame imediat dupa nastere. Pe toti, preotul Tanase i-a adunat in tabara dintre dealuri. Povestea a inceput in 1990.
Tata a sase copii, parintele a inceput un adevarat razboi impotriva avortului, iar mamele pe care le convingea sa-si nasca pruncii ii lasau in grija lui. In 97, in tabara din vale erau 30 de locuri.
Acum, in viitorul despre care vorbea acum 13 ani, tabara e tot neincapatoare. Pana acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Asa ca in vale apar mereu case.
Intr-o lume egoista, in care trecem unul pe langa celalalt fara sa ne pese, ce se intampla in Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, “egoismul” a fost sters din dictionar.
Pe cei care ajung in Vale manati de curiozitate ii duce prin camerele copiilor cu gandul ca poate ii convinge sa se intoarca si sa ajute.
Cat de greu e sa hranesti in fiecare zi 328 de guri, sa imbraci si sa educi o armata de oameni numai parintele stie. A fost nevoit sa invete. Copii sunt ingrijiti, hraniti si supravegheati de femei angajate din sat.
Cu exemplul sau, parintele Tanase a reusit sa schimbe si mentalitatea oamenilor din zona, sa-i faca mai buni. In anii 90, satenii din Valea Plopului si Valea Screzii au vazut ce face parintele si au inceput sa-l ajute. In casele lor au primit o parte din copii.
Cine este apt de munca trebuie sa munceasca si sa produca. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata.
Chiar daca statul nu se implica, multi oameni de bine l-au ajutat si il ajuta: cu bani, mancare sau materiale de constructie. Cu stilul sau direct, sincer si taios parintele are o vorba buna pentru toti.
Pentru baietii gata de insuratoare a cumparat pamant. Pentru fete strange zestre.
In fiecare casa din tabara sunt copii. Intr-una i-a asezat laolalta pe copii de gradinita.
Se ataseaza imediat de noii veniti, au nevoie de caldura. Cand te uiti la ei intelegi in parte ce face si de ce face parintele Tanase. Fiecare copil isi povestea lui, unii sunt aici de cand se stiu. Sunt invatati de mici sa se descurce si sa ajute. Aici, ei sunt o familie.
Unii dintre ei sunt luati la un moment dat de familii acasa. Altii insa raman aici, merg la scoala, la studii. Pana acum 8 copii din tabara au intrat la facultate.
Incolonati, copiii pornesc care satul din deal, la scoala. Pentru sateni sunt copii din tabara sau copii parintelui. Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta: sa mergem impreuna si sa ajutam. In drumul spre scoala copii predau o lectie invatata de la parintele: iti ofera fara sa te cunoasca ce au ei mai de pret: dragoste.
Pe Valea Screzii si in Valea Plopului, de 20 de ani, functioneaza o alta Romanie. O Romanie care uimeste. Una a generozitatii si dragostei, o Romanie care are nevoie in continuu de sustinere ca sa mearga mai departe.

Cei care vor sa doneze diverse sume de bani pentru copiii de la Valea Plopului, o pot face in contul de mai jos, prin transfer bancar sau prin depunerea de numerar la orice agentie BCR sau prin mandat postal de la orice oficiu postal din tara.

Centrul Social „Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” al Parohiei Valea Plopului

	Parohia Valea Plopului, judetul Prahova cod fiscal 7250 870
Cod IBAN LEI:	RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001
Cod IBAN EURO:	RO40 RNCB 0211 0118 4771 0003
Cod IBAN USD:	RO67 RNCB 0211 0118 4771 0002
Codul băncii	53940
Codul Swift	RNCBROBU
Numele băncii	BCR Sucursala Vălenii de Munte
Adresa băncii	Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova

Se va face mentiunea:  suma este destinata Centrului Social „Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”

Contact: Preot Nicolae Tanase – Parohia Valea Plopului, Com. Posesti, Jud. Prahova cod postal: 107440. Tel: 00 40 746 014 605. e-mail.preotnicolaetanase@gmail.com. , Romania.
traseu: Ploiesti – Valenii de Munte – Valea Plopului

(Preluat de pe http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/12/02/minunea-sfantului-nicolae-de-la-valea-strezii-parintele-nicolae-tanase-picatura-de-nebuniea-jertfei-care-rascumpara-oceanul-nepasarii-generale-video/)

Ce-am mai citit...

" L-a două zile după ce împlinisem 17 ani , l-am cunoscut pe Alexander. Şi împreună am crescut, am învăţat, ne-am dezvoltat , am iubit şi am trăit la maximum. (...) Nu au existat niciodată îndoieli în mintea noastră că nu am fi împreună pentru "totdeauna". Nu vorbeam despre aceasta. Pur şi simplu aşa era. În Paris, acele vremuri erau cu totul speciale, nu exista nicio perspectivă posibilă, războiul făcuse ca totul să fie...imediat. "Acum" era real, şi nimic altceva. Iar pentru cei foarte tineri era un fel natural de a fi. Alexander venea în Clamart la fiecare sfârşit de săptămână, pleca duminica noaptea, iar lunea îmi scria o pneumatique (o scrisoare urgentă, înlocuită azi cu e-mail-ul). Am păstrat această corespondenţă până în ziua de azi!
Ne înscrisesem la un curs de artă, ţinut săptămânal de faimosul profesor Vladimir Weidle. La început a fost doar o scuză pentru a petrece mai mult timp împreună. Cu toate acestea, pentru amândoi, a fost o adevărată introducere în lumea artei care era străină mai ales pentru mine. (...)
Timp de doi an ne-am văzut foarte des.(...)
Greu de crezut, dar într-o bună zi, viitoarea mea soacră, după ce a luat metroul şi autobuzul, a ajuns pe neaşteptate acasă la părinţii mei în Clamart! Nici Alexander, nici eu n-am ştiut nimic. Ea le-a cerut oficial, mâna părinţilor mei, într-un mod memorabil, de modă veche. Tatăl meu nu avea nevoie să fie convins că într-adevăr sosise timpul căsătoriei. Doi ani de curtare erau suficienţi, orarele noastre de la şcoală începeau să fie date peste cap, trebuia reinstaurată normalitatea."
 O carte frumoasă, care m-a purtat în atmosfera anilor imediat următori războiului până în zilele noastre: Călătoria mea cu Părintele Alexander (Juliana Schmemann).

Un nou site ortodox!

Cu ceva timp în urmă am avut bucuria să descopăr un nou site ortodox şi chiar să cunosc pe cel care reprezintă inima acestei iniţiative. Este vorba de site-ul www.sinaxa.net. Ideea unei sinaxe este ceva mai amplă; acest site nu se doreşte a fi doar un alt site ortodox ci, în timp să devină o comunitate de prieteni adunaţi în jurul Domnului Hristos.
Câteva cuvinte despre Sinaxa, luate chiar de pe site:

Cuvântul Sinaxa dat comunității noastre cheamă la firesc, la conștientizarea necesității trăirii sau redescoperirii
vieții în jurul axei principale a existenței – Mântuitorul Hristos.
Sinaxa reprezintă astfel chemarea Apostolului Pavel: “Au nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos” (Corinteni 6:15) și iarăși “Iar cel ce se lipește de Domnul este un duh cu El” (Corinteni 6:17).
Într-o lume secularizată Sinaxa cheamă la regăsirea relației între oameni, cu particularitatea de a încerca să dea posibilitatea persoanelor de a se afilia unor Sinaxe – breaslă
în care să se cunoască și să comunice pe teme comune de interes.
Astfel gândim că în duhul unității Sinaxei să fie create Sinaxe dedicate pe teme sau mai bine zis pe bresle ca:
Sinaxa medicilor, Sinaxa dascălilor, etc.
Beneficiile credem că sunt mari. Oamenii care sunt pe calea sinceră de a descoperi Adevărul, care caută o îndrumare corectă venită din partea unei autorități din domeniul respectiv – dar care autoritate este și din rândurile Bisericii – au posibilitatea să dobândească un răspuns care să combine autoritatea breslei cu Duhul Adevărului.
Sinaxa devine astfel o obște în care fiecare are acces la sfat și informare corectă indiferent de natura frământărilor cu care se confruntă – am nevoie de sfat medical, accesez Sinaxa Medicilor și de acolo primesc răspuns. Am o întrebare privind istoria, accesez Sinaxa dascălilor. La construirea acestei Sinaxe accesul este deschis fiecărei persoane care are sincer gândul de a sprijini acest proiect sobornicesc.
Oricine dorește poate să își deschidă un cont în cadrul unei sinaxe, și să participe activ la comunitate, prin intermediul articolelor, discuțiilor de pe forum și prin mesaje private. Exista doua niveluri de acces, cel de abonat si cel de editor, diferența principală dintre ele fiind că articolele scrise de abonați nu vor fi publicate imediat, urmând să fie aprobate de un administrator. Deși aflată într-un mediu virtual, scopul Sinaxei este să ne unească sufletește, să ne apropie unul de altul, în jurul Mântuitorului. Într-o lume secularizată și dezbinată, ne dorim să creăm o comunitate creștină, bazată pe înfrățire și iubire. Scopul nostru este să ne întărim unii pe alții în credință, să găsim sprijin în cel de lângă noi, să putem cu adevărat să ne numim frați și surori întru Hristos.
Dumnezeu să vă ajute și să aveți pace în inimă!

Ah, şi  să nu uit, de la secţiunea "Sinaxa trup şi suflet" se pot achiziţiona o serie de cărţi a căror preţuri mi se par destul de avantajoase. Personal am achiziţionat cărţile pentru copii care au nişte ilustraţii foarte drăguţe.

ProVita Sibiu

Începe încet, încet să se mai mişte câte ceva şi prin oraşul nostru... Astăzi am avut marea bucurie să particip la o întâlnire ProVita organizată de o foarte bună prietenă a noastră. Nu o să intru foarte mult în detalii. Vreau doar să schiţez în câteva cuvinte ceea ce s-a discutat acolo în ideea în care, dacă există cititori sibieni ai acestui blog interesaţi de acţiuni de aceste gen, să poată lua cunoştinţă de scopul şi obiectivele acestei asociaţii.
În principiu, se va lucra în trei direcţii:.

• şcoli şi licee - (Campania "Vreau să aflu pentru viaţă") 
• cabinetele medicale (de ginecologie şi planning familial)
• ASCOR.

Campania intitulată "Vreau să aflu pentru viaţă" îşi propune informarea şi formarea elevilor în spirit moral şi dezvoltarea la aceştia a unei atitudini sănătoase în privinţa tematicii legate de: influenţa mass-mediei asupra vieţii tinerilor şi a comportamentului lor, dragoste, sexualitate, concepţie şi contracepţie.
În cadrul întâlnirii de astăzi, doamna profesoară Cornelia Oprescu a subliniat faptul că nu trebuie să ne aşteptăm să se întâmple minuni, să nu ne aşteptăm că vom schimba opinii, dar faptul că încercăm să facem ceva e mai mult decât nimic.
Printre cei care susţin şi se implică în această acţiune se numără şi Părintele Cristian Dariciuc de la Depatamentul pentru Tineret al Mitropoliei şi domnul profesor Sebastian Moldovan, profesor de Morală în cadrul Facultăţii de Teologie.
Următoarea întâlnire va avea loc miercuri, 13 octombrie, în Aula Facultăţii de Teologie.