Am primit la începutul săptămânii trecute, din partea unei prietene dragi, o carte de-a dreptul minunată, despre un om cu totul deosebit: Prea Sfinţitul Iustinian al Maramureşului. Cartea se numeşte: Convorbiri în amurg şi este continuarea unei alte cărţi, mai ample, despre viaţa şi câteva cuvinte de învăţătură ale Prea Sfinţitului: Iustinian.
Nu m-am putut abţine să nu vă împărtăşeşc şi vouă câteva din învăţăturile PS Iustinian.


Bogdan Eduard: După o experienţă de-o viaţă în mănăstire şi în slujba lui Hristos, care credeţi că e cea mai mare virtute?
PS Iustinian: Sigur mă întrebi?
B.E.: Da
PS I: Sau mă ispiteşti? Dacă îţi voi spune, nu mă vei crede. Smerenia e cea mai mare virtute. Datorită mândriei au căzut îngerii din ceruri şi au devenit diavoli. Hristos ne-a mântuit smerindu-se până la moarte. S-a smerit Dumnezeu pentru noi, că noi ne-am înmândrit  şi am vrut să fim dumnezei, asemenea lui Lucifer. Postul e un act de smerenie. Când spui "Tatăl nostru" este un act de smerenie. Modestia este temelia virtuţii tuturor. Vine la mine un frate şi îmi spune: "Ştiţi, nu vă supăraţi, pe mine mă chinuieşte grozav duhul mândriei." Mă uitam la el, era mic, prăpădit, urâţel şi mă gândeam: "Mă, cu ce Dumnezeu se poate mândri şi ăsta?". Vezi, mândria există şi la cel mai necăjit om. E şi simplu, e şi prost, e şi rău. Şi totuşi e orgolios, e mândru. Din nefericire, aşa se întâmplă. Eu n-am putut fi niciodată stăpânit de acest păcat. Nu pentru că am fost cel mai bun, nu.  Am fost lucid!
 Cu ce să mă mândresc? Dacă am ochi şi nu sunt chior, am pentru că Dumnezeu mi i-a dat. Dacă am mâini şi picioare sănătoase le am pentru că Dumnezeu mi le-a dat. Tot ce avem noi este un dar de la Dumnezeu şi nu te poţi mândri. Trebuie să ne folosim de aceste daruri ,dacă avem minte înţeleaptă. 
(Iustinian, Bogdan Eduard, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2006)

Dacă v-am stârnit curiozitatea vă doresc lectură plăcută, dacă nu...oricum voi reveni cu noi fragmente din carte!