Pentru ca pui in mintea ta numai ganduri rele, nu te-as lua niciodata ucenic! - Cuviosul Paisie Aghioritul, 17 ani în vesnicie

“- La oamenii de astăzi găseşti orice vrei, numai gânduri bune nu găseşti.

- Mai demult nu era aşa, Părinte?

- Nu. Mai demult oamenii aveau multă simplitate, în sat atunci când vorbeai cu tineri de optsprezece-douăzeci de ani, se înroşeau. Pe atunci oamenii erau simpli. Închipuieşte-ţi când a venit pentru prima oară autobuzul la noi în sat, oamenii au întins cuverturi pe jos ca să treacă peste ele şi tăind vârfuri fragede de porumb, le-au adus autobuzului să le mănânce… Şi au făcut atunci mare prăznuire.

- Bine, Părinte, chiar voiau să-l hrănească?

- Da, da! Încă puţină simplitate să fi avut şi atunci autobuzul ar fi mâncat.

La începutul nevoinţei duhovniceşti gândurile sunt amestecate, bune şi rele. Unul are 70% rele, altul are 20%. Iar alt nevoitor se sileşte să pună mereu gândul cel bun şi are numai gânduri bune. Dar şi această lucrare este trupească. Apoi se crează un gol în minte şi omul nu mai are gânduri, nici bune, nici rele. Iar după aceasta vine iluminarea dumnezeiască. Atunci cel ce a ajuns în această stare nu mai are nevoie de logică pentru a-i înţelege pe oameni, ci vede cu ochii cei duhovniceşti cele ascunse din inimile oamenilor.

Mai demult, când eram la cealaltă chilie (a Părintelui Tihon), a venit un teolog licenţiat şi-mi cerea să-l primesc ca ucenic. „Nu, îi spun, nu primesc ucenici“. Acela însă insista. “Bre, nu pricepi că nu primesc ucenici?“. Acela însă nu mă slăbea deloc. În cele din urmă îl întreb: “Vrei să-ţi spun ceva?“. “Ce anume?“.

“Chiar de-aş lua ucenici, pe tine tot nu te-aş lua!”. “De ce?” mă întreabă. “Pentru că pui în mintea ta numai gânduri rele. Şi astfel, văzând patimile mele sau vreo “strâmbătură” de a mea, vei începe să le spui, să le judeci şi nu te vei folosi. Dar nici de virtuţile mele, – deoarece ca monah de atâţia ani, se poate să fi dobândit vreo una -,  nu te vei folosi, pentru că le vei înţelege anapoda. După aceea ce-ţi voi mai putea face?“.

A plecat şi s-a făcut călugăr în altă parte. Dar acolo îi tulbura pe toţi. Orice strâmbătură aveau călugării sau i se părea că au, le-o spunea în faţă. Având şi condei puternic, scria continuu şi nu lăsa pe nimeni liniştit. Odată am trimis pe cineva să-i spună: “Bine, dar nu te gândeşti că se poate să nu fie aşa cum crezi? Se poate să greşeşti“. Şi ce credeţi că îmi răspunde?

“Nu contează, spune acela, în felul acesta îi smeresc pe toţi!“.

Măi, măi, ce logică strâmbată! După aceasta am trimis din nou să-i spună:

“Atunci Diocleţian (împărat roman care a prigonit pe creştini) este un sfânt mai mare decât tine, deoarece nu numai că îi smerea pe creştini, ci îi şi junghia şi îi trimitea mucenici în Rai“.

Lucruri de nimic…

Şi uită-te cum le potriveşte diavolul. La început te pune să-i judeci pe oameni, apoi pe stareţul tău, după aceea pe sfinţii mai noi. De exemplu: Sfântul Nicodim nu a făcut nici minuni şi nu a izvorât nici mir. Ce fel de sfânt a fost? Sfântul Nectarie a spus cutare lucru, iar cineva scrie altfel şi gândul cel rău începe să lucreze. Apoi judecă pe sfinţii mai vechi, iar la sfârşit ajunge să-L judece şi pe Dumnezeu.

- Chiar aşa. Părinte? Măi, măi!

- Da, da. A venit aici cineva şi mi-a spus: “După părerea mea Dumnezeu nu a făcut bine lucrul acesta“. Da, până aici poate ajunge omul care se încrede în gândurile lui.

- Bine, dar aceasta este o prostie, o nerozie, cum de nu înţelege?”