Vă recomand cu drag un articol apărut în luna aceasta în Familia Ortodoxă:citiţi aici.
Ce pot sune altceva decât să luăm aminte!
O primăvară minunată vă doresc!
O casă este creştină atunci când toţi membrii familiei poartă poverile unii altora şi când fiecare se învinovăţeşte doar pe sine. Smereşte-te pe tine nu pe el. Iubeşte-l pe el, nu pe tine.(Stareţul Macarie)
22 aprilie 2010
25 martie 2010
Premianţii
Acum două săptămâni am iniţiat concursul Biserica din casă care a constat în trimitearea unei fotografii cu locul de rugăciune din casa fiecăruia. Am primit multe fotografii, cu colţişoare care de care mai frumoase şi pline de încărcătură duhovnicească, astfel încât ne-a fost foarte greu să desemnăm "câştigătorii". Dar adevărul este că nu noi am desemnat câştigătorii ci fiecare s-a desemnat câştigător în momentul în care şi-a alcătuit în propria casă un colţ de rugăciune, pentru că premiile pe care le vom acorda sunt nesemnificative faţă de "premiul " pe care ţi-l aduce câteva clipe de rugăciune şi reculegere în faţa unei icoane. Ne-am hotărât foarte greu când am încercat să facem un clasament...în final am decis că toate fotografiile ar trebui premiate, cu atât mai mult cu cât premiile constau în iconiţe şi cărţi duhovniceşti.
PREMIUL I
(Delia)
(Cristina )
PREMIUL II
L (Luminiţa)
(Irina)
(Andreea)
PREMIUL III
(Vlad)
(Mariana)
(Tandreţe)
MENŢIUNEA I
(Gingăşia)
MENŢIUNEA II
(Larisa)
MENŢIUNEA III
(Lavinia)
ALTE MENŢIUNI
( Silvia)
(Nicoleta)
(Adriana)
(Cristina)
(Gabriela)
(Alexandra)
(Alexandru)
(Rugăm concurenţii să trimită adresele la care putem expedia premiile pe adresa de mail bisericadincasa@yahoo.com până duminică 28 martie a.c.)
PREMIUL I
(Delia)
(Cristina )
PREMIUL II
L (Luminiţa)
(Irina)
(Andreea)
PREMIUL III
(Vlad)
(Mariana)
(Tandreţe)
MENŢIUNEA I
(Gingăşia)
MENŢIUNEA II
(Larisa)
MENŢIUNEA III
(Lavinia)
ALTE MENŢIUNI
( Silvia)
(Nicoleta)
(Adriana)
(Cristina)
(Gabriela)
(Alexandra)
(Alexandru)
(Rugăm concurenţii să trimită adresele la care putem expedia premiile pe adresa de mail bisericadincasa@yahoo.com până duminică 28 martie a.c.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







